Belarus: Lidera opoziției Maria Kolesnikova riscă o condamnare de până la 12 ani de închisoare

  • 12 Februarie 2021 18:20
Belarus: Lidera opoziției Maria Kolesnikova riscă o condamnare de până la 12 ani de închisoare

Figura de prim-plan a opoziției Maria Kolesnikova, care este în prezent încarcerată în afara capitalei Minsk, ar putea primi o condamnare de până la 12 ani de închisoare în baza unor noi acuzații, au anunțat vineri forțele de opoziție, relatează dpa, preluat de Agerpres.

Ea urmează să fie judecată pentru că a conspirat să ajungă ilegal la putere și pentru că a fondat și condus o organizație extremistă, acuzații care ar putea duce la o condamnare de până la 12 ani de închisoare, se menționează într-un comunicat al opoziției.

Maria Kolesnikova, în vârstă de 38 de ani, este o membră a Consiliului de coordonare al opoziției care a militat pentru o tranziție pașnică de putere în Belarus.

După ce a participat la protestele în masă care au cerut demisia președintelui Aleksandr Lukașenko, ea a fost răpită de serviciul secret KGB la Minsk în luna septembrie.

Acuzațiile sunt motivate politic și nu au bază legală, a declarat echipa politicianului de opoziție Viktor Babariko.

Detenția înaintea procesului a fost prelungită în cazul Mariei Kolesnikova cu două luni în luna ianuarie, până la data de 8 martie.

Ea a lucrat pentru Babariko, care intenționa inițial să candideze împotriva președintelui Aleksandr Lukașenko în alegerile de la 9 august dar a fost reținut.

Maria Kolesnikova a intrat atunci în atenția internațională alături de Svetlana Tihanovskaia și Veronika Zepkalo, alte figuri din prim-planul mișcării de protest.

Kolesnikova s-a alăturat protestelor în masă după scrutinul contestat. Ea a reușit să dejoace o tentativă a forțelor de securitate de a o forța să plece din țară în Ucraina, după ce și-a rupt pașaportul la frontieră și a fost încarcerată sub acuzația că a pus în pericol siguranța naționala.

În pofida protestelor internaționale, ea se află de atunci în închisoare.

Potrivit Vesna, o organizație care militează pentru apărarea drepturilor omului, peste 160 de deținuți politici sunt reținuți în prezent în închisori din Belarus în legătură cu protestele.

Poliția din Belarus a arestat peste 30.000 de persoane de la începutul demonstrațiilor împotriva rezultatului votului din august anul trecut. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
23,29
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:3,6 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău