Beijingul acuză G7 de „calomnierea și denigrarea Chinei''
-
18 Aprilie 2023 13:38
China i-a acuzat marți pe miniștrii de externe din țările G7, reuniți în Japonia, că o "calomniază" și o "denigrează", în urma unui comunicat foarte critic la adresa politicilor chineze, relatează Agerpres.
„Reuniunea miniștrilor de externe din G7 nu a ținut cont nici de poziția solemnă a Chinei, nici de faptele obiective", și-a exprimat regretul Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Reuniunea G7 "s-a amestecat în afacerile interne ale Chinei, a calomniat și a denigrat China", a subliniat el în fața presei, exprimând "nemulțumirea vie" a Beijingului.
Wang Wenbin a fost întrebat despre comunicatul final al șefilor diplomației din Grupul celor șapte țări puternic dezvoltate (Franța, Japonia, SUA, Canada, Germania, Italia și Regatul Unit), în care ei evocă în special îngrijorările față de Taiwan, situația din Marea Chinei de Sud, din Xinjiang și Tibet.
G7 a avertizat Beijingul împotriva revendicărilor sale teritoriale în Marea Chinei de Sud, apreciind că ele "nu au bază juridică".
"Printre rânduri, acest comunicat este plin de aroganță, prejudecăți și de intenția răuvoitoare de a se opune Chinei și de a-i îngrădi dezvoltarea", a subliniat purtătorul de cuvânt citat.
China a protestat pe cale diplomatică pe lângă Japonia, gazda reuniunii G7, a indicat Wang Webin.
G7 a considerat "indispensabilă" menținerea păcii în strâmtoarea Taiwan, unde Beijingul a efectuat în urmă cu câteva zile manevre militare după întâlnirea între președinta taiwaneză Tsai Ing-wen și un înalt responsabil american.
China consideră că Taiwanul este una din provinciile sale, pe care încă nu a reușit să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârșitul războiului civil chinez în 1949.
Beijingul exercită o puternică presiune militară și economică asupra Taipeiului de la sosirea la putere, în 2016, a lui Tsai Ing-wen, provenită dintr-un partid pro-independență.
"Pentru a menține într-adevăr pacea în strâmtoarea Taiwan, ceea ce trebuie făcut este să ne opunem clar și să stopăm orice inițiativă vizând obținerea independenței Taiwanului", a subliniat Wang Wenbin ca răspuns la comunicatul G7.
Cât despre Marea Chinei de Sud, purtătorul de cuvânt al MAE chinez a apreciat că situația actuală este "stabilă în ansamblul ei" și a cerut țărilor G7 să nu "semene discordie între țările regiunii" cu declarațiile lor.