Băncile italiene reprezintă o problemă pentru zona euro; acestea se confruntă cu datorii și împrumuturi, existând o posibilitate mare să nu le plătească în întregime. Băncile sunt un punct de cotitură pentru economia italiană care prezintă un risc pentru zona cursului valutar al Uniunii Europene, scrie MEDIAFAX.

Italia este a treia mare economie din zona euro, iar datoriile guvernamentale înregistrate sunt printre cele mai mari din zona euro, potrivit unor statistici invocate de BBC. Unul dintre motivele care explică problema este reprezentat de cele două decenii de performanță economică slabă. După PIB, economia a înregistrat valori cu 8% mai mici față de datele publicate înainte de criza financiară.

Performanțele economice slabe au îngreunat generarea veniturilor din taxe, necesare pentru a menține scăzut nivelul datoriilor guvernamentale. De asemenea, acestea au influențat posibilitatea companiilor de a-și plăti împrumuturile.

Rezultatul este reflectat de problemele datoriilor sau ale creditelor neperformante care valorează în prezent 360 de miliarde de euro - aproape o cincime din PIB-ul țării.

Problema a fost accentuată de legislația privind falimentul, care îngreunează procesul de recuperare a banilor de la cel care a împrumutat și a avut un eșec pe plan financiar. Legea a fost schimbată de guvernul lui Matteo Renzi.

Mai mult, riscurile generate de economia Italiei și datoriile guvernamentale sunt agravate și de situația politică. Referendumul joacă un rol important în contextul în care rezolvarea problemei băncilor este mai dificilă având în vedere incertitudinea remarcată la nivel politic.

Dacă referendumul nu va reuși, Matteo Renzi a declarat că își va da demisia din funcția de premier, iar acest lucru ar putea fi urmat de alegeri anticipate de pe urma cărora ar putea beneficia Mișcarea Cinci Stele, un grup care se poziționează împotriva zonei euro.

Pe fondul crizelor politice frecvente din Italia, premierul de centru-stânga, Matteo Renzi, a cerut o reformă a sistemului politic pentru a spori puterile guvernului central, în detrimentul celor 20 de regiuni ale Italiei, în domenii precum mediul, transportul și energia.

Reforma vizează și renunțarea la bicameralismul perfect prin retragerea funcției legislative în cazul Senatului, urmând să fie redus numărul de parlamentari.