BBC realizează un documentar despre Margaret Thatcher

  • 18 Aprilie 2018 20:45
BBC realizează un documentar despre Margaret Thatcher

BBC a anunțat că lucrează la o un noul serial documentar despre Margaret Thatcher, despre care susține că „va reaprinde dezbaterea" în jurul fostului prim-ministru, relatează Press Association miercuri, 18 aprilie

Cu titlul de lucru „Thatcher", serialul în cinci părți va marca 40 de ani de când prima femeie prim-ministru din Marea Britanie a venit la putere, în mai 1979.

Serialul de pe BBC 2 va examina „istoria socială a Marii Britanii moderne" și „o națiune care trece printr-o schimbare socială și culturală care a definit o epocă".

„Margaret Thatcher și-a definit epoca ca niciun alt lider după război. Serialul promite să fie nu doar povestea călătoriei ei politice extraordinare, ci și o explorare a epocii care a produs atât de mult din lumea în care trăim astăzi", a declarat responsabilul de programe pentru BBC 2, Patrick Holland.

Documentarul este caracterizat drept „personal" și plin de revelații, urmând să conțină interviuri cu politicieni, prieteni și adversari și „de la cetățeni din fiecare colț al Marii Britanii ale căror vieți au fost schimbate pentru totdeauna de modificările de amploare pe care le-a făcut".

Filmul va conține imagini de arhivă, „de la unele violente și viscerale, până la unele intime și nemaivăzute".

La doar câteva luni după ce a venit la putere, Margaret Thatcher a sugerat că într-unele din programele radio ale BBC ar putea fi introduse reclame pentru a crește veniturile postului, notează Press Association.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Experta Whatchdog Tatiana Cojocari: „Vedem o ipocrizie din partea unor lideri care încearcă să spună că de fapt USAID a ajutat doar guvernul curent. Este un fals”

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

Arhivă Radio Chișinău