Vlad Pohilă: „Apariția Glasului a fost de o importanță deosebită nu numai pentru istoria presei de la noi, nu numai pentru istoria culturii, dar și pentru istoria existenței însăși a românilor din Basarabia. Glasul a apărut după 44 de ani după o interdicție violentă, drastică, a alfabetului latin. Erau cazuri când exmatriculau de la facultate studenții numai pentru că luau notițe cu alfabet latin. Era interzisă total difuzarea presei românești aici, nu se vindeau cărți românești. Astfel încât era cu totul tabuizată scrierea noastră. Și a fost un act de mare curaj pentru cei care au pornit această lucrare, mare, nici vorbă... Tinerii de azi nu-și pot imagina ce probleme puteau să apară. În Basarabia erau numărate, numărate efectiv, pentru că erau înregistrate la KGB, la securitatea sovietică, mașinile cu alfabet latin. Cele cu litere românești, cu ț, ș ă, î, â, erau cu totul în număr redus. Tipografiile nu aveau. S-au tipărit textele pentru viitoarea revistă la tipografia editurii Lumina, era o editură didactică foarte bună și avea un director extraordinar, Chiril Vaculovschi, fără el revista nu s-ar fi pregătit. Am avut acordul lui tacit și sprijinul lui. Două doamne, Alexandra Rusu și Valentina Istrate, culegeau textele cu litere franțuzești, adică fără semne diacritice. Semnele diacritice au fost puse mai târziu, eu le însemnam cu creionul și după aceea cu tuș de către Iurie Zavadschi, care a fost pictorul și secretarul de redacție. Dumnezeul să-l odihnească, a făcut enorm, cu multă pasiune și cu multă dragoste. Datorită acestei atitudini a și ieșit atât de frumos primul număr, cu deosebire, și al doilea, care au apărut în condiții de clandestinitate”.