Baricada protestatarilor în Seattle | Primarul orașului spune că este ilegal ca Trump să trimită armata pentru a recuceri orașul
-
12 Iunie 2020 12:59
Primarul din Seattle, democrata Jenny Durkan, susține că ar fi neconstituțional ca președintele Donald Trump să trimită forțele armate pentru a elibera de protestatari un cartier al acestui oraș din statul american Washington, transmite Reuters, citat de Agerpres.
La o conferință de presă ținută joi după-masa, Durkan nu a explicat când sau cum îi vor îndepărta autoritățile locale pe cei circa 500 de localnici înarmați din cartierul Capitol Hill, care au organizat o tabără improvizată, delimitată de baricade. "Este neconstituțional și ilegal să trimiți armata în Seattle. Nu există nicio amenințare iminentă de invazie în Seattle", a susținut șefa municipalității, aflată la primul mandat.
Activiștii au ocupat zona de luni, când poliția a abandonat secția locală, o decizie despre care oficialii municipali afirmă că a fost luată pentru a reduce tensiunile.
Într-o înregistrare video difuzată pe Youtube, șefa poliției din Seattle, Carmen Best, a arătat că nu ea a hotărât abandonarea secției. "Ați luptat câteva zile ca să o apărați, v-am cerut să rămâneți pe poziție zi și noapte ca să fiți loviți de proiectile, să se urle la voi, să fiți amenințați și uneori răniți", le-a transmis ea subordonaților. Ea a afirmat că districtul Capitol Hill nu poate rămâne sub ocupație, dar - ca și Durkan - nu a precizat cum intenționează municipalitatea să desființeze tabăra.
sursa video: Seattle Police Department
Protestatarii au folosit baricadele poliției pentru a separa de restul orașului o așa-numită "Zonă Autonomă Capitol Hill".
Trump a declarat joi televiziunii Fox News că "nu vom permite să se întâmple asta în Seattle. Dacă trebuie să intrăm, vom intra". "Să facă asta guvernatorul. Are militari extraordinari în Gardă Națională (...) Însă, într-un fel sau altul, se va face. Acești oameni nu vor ocupa o parte importantă dintr-un oraș măreț", a insistat președintele.
Mai multe orașe mari din SUA au fost afectate de marșuri, manifestații și violențe de peste două săptămâni, după ce George Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani, a murit în timp ce era arestat de poliția din Minneapolis, statul Minnesota, transmite AGERPRES.