Bărbații domină breasla avocaților din Republica Moldova, iar femeile – a notarilor

  • 07 Octombrie 2018 16:52
Bărbații domină breasla avocaților din Republica Moldova, iar femeile – a notarilor

Lumea avocaturii din Republica Moldova este dominată de bărbați, potrivit raportului Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) privind eficiența și calitatea sistemelor judiciare europene în anul 2018.

Raportul arată că 70 la sută din avocații din Republica Moldova sunt bărbați. De cealalată parte, lumea notariatului este dominată de femei. Raportul spune că în Republica Moldova 70 la sută din notari sunt femei, notează BizLaw.md

Diferența numerică din punct de vedere gender pentru aceste funcții ar fi legată de stabilitatea profesiei.

Potrivit Raportului, feminizarea profesiei de notar ar fi legată de faptul că femeile se simt mai sigur în această funcție comparativ cu cea de avocat. Această distribuție gender este o caracteristică a țărilor Europei de Est.

Datele arată că în unele țări distribuția acestor profesii este inversă. Astfel, femeile domină numeric funcția de avocat în țări ca Cipru, Franța, Malta, Portugalia și Scoția. Totodată, mai mulți bărbați notari se găsesc în Franța, Germania, Irlanda, Italia, Spania, Suedia, Elveția, Anglia și Țara Galilor, Israel și Maroco.

Bărbații domină breasla avocaților din Republica Moldova, iar femeile – a notarilor

Autorii analizei notează că, deși profesiile de apărător și notar sunt în mare parte liberale, organizațiile profesionale care reprezintă angajații din aceste domenii ar trebui să să pună în aplicare condiții mai favorabile de recrutare, promovare și muncă pentru femei.

Raportul CEPEJ conține analiza cantitativă și calitativă a datelor colectate din 45 de state membre ale Consiliului Europei (inclusiv Republica Moldova), și include: bugetele sistemelor judiciare, profesioniștii din domeniul justiției, organizarea sistemelor judiciare, eficiența și calitatea serviciului public de justiție oferit utilizatorilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău