Barack Obama face bani pe Wall Street fructificându-și experiența, la mai puțin de un an după Casa Albă

  • 20 Septembrie 2017 20:46
Barack Obama face bani pe Wall Street fructificându-și experiența, la mai puțin de un an după Casa Albă

Barack Obama a început, la mai puțin de un an de la plecarea sa de la Casa Albă, să își fructifice financiar pe Wall Street experiența, o practică folosită în atacuri asupra lui Hillary Clinton în ultima campanie electorală, relatează AFP.

Fostul președinte va fi luni vedeta unei conferințe la care participă ”crema” sectorului sănătății, organizată de banca de investiții Cantor Fitzgerald la New York în perioada 25-27 septembrie, au declarat două surse pentru AFP, citată de News.ro

El urmează să susțină un discurs și să răspundă întrebărilor asistenței, au declarat aceleași surse sub protecția anonimatului.

Obama urmează să vorbească despre ”Obamacare” - reforma sistemului american de sănătate, o amprentă a președinției sale - pe care republicanii vor să o elimine, fără să fi ajuns la un acord în acest sens în Congres.

În schimbul acestei prestații, care nu va dura mai mult de două ore, Obama ar urma să încaseze 400.000 de dolari, a dat asigurări una dintre surse.

În august, primul președinte de culoare al Statelor Unite a fost un ”conferențiar de lux” la un summit organizat de divizia pentru gestionarea afacerilor mari a băncii americane Northern Trust, la New York, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

Potrivit biografiilor vorbitorilor, disponibile pe site-ul Northern Trust, la acest summit au luat parte și fostul primar al New Yorkului, miliardarul Michael Bloomberg, Jonathan Trull - consilier în domeniul securitățiii cibernetice la Microsoft, Marie Wieck - însărcinată cu proiectul "Blockchain", tehnologia din spatele bitcoin la IBM și Matt Whineray - unul dintre conducătorii fondului New Zealand Superannuation Fund.

Fostul președinte american a fost plătit tot cu 400.000 de dolari, potrivit agenției Bloomberg, care a dezvăluit și alt discurs pe care Obama l-a susținut săptămâna trecută la Washington, într-o conferință organizată de fondul american Carlyle.

Contactate de AFP, Carlyle și Northern Trust nu au dorit să comenteze. O purtătoare de cuvânt a Cantor Fitzgerald a confirmat venirea lui Obama, fără să ofere alte detalii.

Aceste discursuri sunt primele pe care Barack Obama le susține pe Wall Street după ce a părăsit Biroul Oval pe 20 ianuarie.

El a fost de asemenea plătit pentru alte șase intervenții, începând din mai, în Italia, Germania, Scoția, Canada, Indonezia și Coreea de Sud.

El urmează, de asemenea, să facă pe ”conferențiarul de lux” pe 29 septembrie la Toronto, iar în ianuarie la New York, într-o sinagogă.

”Discursurile remunerate i-au permis președintelui Obama să contribuie cu două milioane de dolari la programe de formare și ajutorare în vederea găsirii unor locuri de muncă de către tineri din medii defavorizate de la Chicago”, a declarat pentru AFP Kevin Lewis, o purtătoare de cuvânt a fostului președinte.

Acest lucru nu împiedică însă ca ”afacerile” sale cu Wall Street-ul să nu facă valuri în partidul său, aflat în căutarea unei conduceri și în cadrul căruia Obama reprezintă o autoritate morală.

După înfrângerea lui Hillary Clinton, Bernie Sanders și senatoarei Elizabeth Warren, liderii de stânga ai Partidului Democrat, cunoscuți din cauza ostilității lor față de lumea financiară, par să-și impună temele.

”Acest tip de apariție, în plus foarte bine remunerată, ar putea să-i păteze reputația în cadrul bazei de stânga a partidului și să consolideze percepția potrivit căreia democrații sunt partidul elitelor”, subliniază Randy Albelda, profesoară la University of Massachusetts Boston.

Barack Obama și Wall Street-ul întrețin legături ambigue - finanțiștii americani nu au digerat întotdeauna criticile fostului președinte, care le-a catalogat practicile drept ”periculoase” în 2010 , în plină campanie, cu scopul de a înăspri reglementările financiare.

Administrația Obama nu a târât vreun mare bancher la tribunal, în pofida faptului că erorile acestora au condus la criza financiară din 2008. Și nici nu a desființat vreo mare bancă.

Înaintea fostului președinte american și alți șefii de guverne ai marilor democrații au făcut bani frumoși din împărtășirea experienței lor în fața cercurilor financiare.

Tony Blair, un fost premier britanic, și Bill Clinton sunt cele mai mari exemple.

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost, în 2013, unul dintre cnferențiarii-vedetă la SALT, o conferință organizată la Las vegas de către Anthony Scaramucci, zgomotosul și efemerul director de comunicare al lui Donald Trump la Casa Albă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
14,4
Cer fragmentat
Umiditate:73 %
Vint:8,23 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău