Banii pentru școală au fost transferați la poștă
-
03 August 12:00
Direcția generală educație, tineret și sport a Primăriei municipiului Chișinău anunță că ajutorul material acordat familiilor defavorizate pentru pregătirea elevilor pentru noul an școlar 2024-2025 (etapa I) a fost transferat la Poșta Moldovei, transmite IPN.
Banii vor fi eliberați de către prestatorul de servicii de plată titularului sau mandatarului acestuia la prezentarea buletinului de identitate.
Familiile beneficiare au la dispoziție 3 luni ca să ridice banii. Dacă nu se vor încadra în acest termen, nu vor mai putea pretinde la aceste plăți.
Familiile defavorizate din Chișinău care educă copii de vârstă școlară beneficiază anual de un ajutor material unic în sumă de 700 de lei pentru pregătirea elevilor către noul an de studii.