Banca Mondială recomandă reducerea numărului companiilor de stat și consolidarea celor private
-
14 Mai 2019 10:30
Prezența statului în economia R.Moldovei este mare și întreprinderile din proprietatea statului manifestă niveluri de productivitate mai redusă decât cele din sectorul privat. O arată studiul Băncii Mondiale „Relansarea dinamismului economic,” prezentat la Chișinău. Spre comparație, în Moldova companiile cu capital integral sau majoritar de stat sunt prezente în cel puțin 19 din cele 30 de sectoare economice, pe când în Estonia, de exemplu, doar în opt sectoare, transmite IPN.
„În condițiile când productivitatea unui număr mare de companii este redusă, R.Moldova este mai puțin capabilă să concureze pe piețele globale și, deși comerțul ocupă o cotă substanțială în PIB, exporturile țării cresc mai încet decât în alte țări”, a menționat una din autorii studiului, Elisa Gamberoni. Ea a menționat și la alți factori care explică productivitatea redusă a întreprinderilor moldovenești, fapt care, potrivit prognozei Băncii Mondiale, pe termen mediu ar putea încetini ritmul de creștere economică a țării. Printre acești factori se înscriu migrarea angajaților calificați, inclusiv tineri, de la întreprinderile moldovenești.
O pârghie puternică de sporire a productivității este concurența. Însă doar 41 din piețele de producție din R.Moldova sunt realmente competitive, ele fiind monopoluri sau monopoluri de grup. În studiu se mai arată să politicile fiscale au creat un șir facilități pentru susținerea companiilor. Însă aceste facilități fiscale sunt acordate întâmplător, netransparent. Și în loc să încurajeze sporirea productivității, facilitățile mențin companiile neproductive pe piață. Un aspect important, menționează Elisa Gamberoni, este modul în care inovațiile ajung în producție. Dar stimulentele pentru inovare și utilizarea eficientă a resurselor, inclusiv umane, sunt foarte limitate. Un lucrător din Moldova produce într-un an cât colegul său din Germania produce în 18 zile.
Experții Băncii Mondiale recomandă reducerea numărului companiilor de stat prin privatizare transparentă și consolidarea companiilor private mai productive, a celor cu investițiilor străine. Politicile fiscale urmează să fie revăzute sistematic, pe întreg sistemul, asigurându-se că veniturile generale nu vor fi în scădere. În ceea ce privește capitalul uman, este nevoie ca oamenii să-și poată ridica calificarea pe tot parcursul vieții. E necesar de a crește contribuția sistemului de învățământ superior, acesta necesită să aibă o contribuție mai mare la dezvoltarea abilităților, diversificarea și creșterea economică. „Bineînțeles, o prioritate rămâne îmbunătățirea indicatorilor referitori la guvernanță, combaterea corupției, care este constrângerea principală în desfășurarea afacerilor și obținerea unei productivități înalte de către companii”, concluzionează studiul.
Banca Mondială prognozează o creștere a economiei Moldovei de 3,4 % în 2019, de 3,6% în 2020 și de 3,8% în 2021. În 2018 Republica Moldova a obținut o creștere economică de 4%. Strategia „Moldova 2020” stabilește obținerea unei creșteri economice nu mai mică de 6% anual.