Banca Mondială acordă R.Moldova un credit de 30 milioane de dolari
-
06 Iulie 2018 12:45
Consiliul director al Grupului Băncii Mondiale a aprobat un credit de 30 de milioane de dolari pentru a ajuta Republica Moldova în eforturile de reducere a riscurilor fiscale și armonizare a condițiilor de dezvoltare a sectorului privat.
„Aprobarea finanțării recunoaște reformele recente, implementate în Moldova pentru îmbunătățirea sistemului de pensii, creșterea funcționalității Autorității Naționale de Integritate, consolidarea guvernanței în sectorul bancar și ameliorarea mediului de afaceri, ca să numim doar câteva”, a declarat Anna Akhalkatsi, director de țară pentru Moldova, citată într-un comunica de presă al Băncii Mondiale, transmite IPN.
„Ne-am asumat angajamentul să susținem autoritățile din Moldova în continuarea implementării reformelor, care sunt necesare pentru a favoriza dezvoltarea afacerilor și crearea locurilor de muncă pentru cetățenii de rând”, a mai spus oficiala.
„Pe termen mediu, este preconizat un ritm moderat de creștere economică care va fi puternic dependent de consum. Impulsionarea creșterii economice și menținerea stabilității macroeconomice necesită soluționarea provocărilor de guvernanță economică, care afectează eficiența în sectoarele public și privat”, a declarat Elisa Gamberoni, economist principal pentru Moldova, Banca Mondială. Potrivit ei, accentul operațiunii este plasat pe soluționarea principalelor deficiențe de guvernanță economică în vederea reducerii riscurilor fiscale pe termen mediu și favorizării dezvoltării sectorului privat.
De la momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială, în 1992, peste un miliard de dolari au fost alocați pentru aproximativ 60 de operațiuni în țară. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include zece proiecte active, suma totală a angajamentelor constituind 357,9 milioane de dolari. Domeniile de sprijin includ reforma cadrului de reglementare și dezvoltarea afacerilor, educația, guvernarea electronică, sectorul sănătății, agricultura, drumurile locale, mediul ambiant și altele.
Portofoliul de angajamente al Corporației Financiare Internaționale în Moldova constituie 53,8 milioane de dolari (50,9 milioane de dolari în circulație) și constă din 95% împrumuturi și 5% capital propriu. Agenția Multilaterală pentru Garantarea Investițiilor a oferit garanții în sumă de 95 de milioane de dolari. Ambele instituții sunt membri ai Grupului Banca Mondială.