Avocatul Fondului Anticorupție din Rusia, Ivan Pavlov, a fost reținut la Moscova
-
30 Aprilie 2021 12:56
Președintele Asociației pentru drepturile jurnaliștilor și avocaților Komanda 29, avocatul Ivan Pavlov a fost reținut, sâmbătă, la Moscova. Motivele arestării sale sunt în momentul de față necunoscute, a declarat Serviciul de presă al asociației, potrivit Agenției de presă RIA NOVOSTI.
"Percheziții au avut loc la sediul președintelui Asociației pentru drepturile jurnaliștilor și avocaților Komanda 29, avocatul Ivan Pavlov, după care acesta a fost reținut. Cauzele care au dus la reținerea sa nu sunt, deocamdată, cunoscute. De asemenea, au avut loc percheziții și la specialistul în domeniul IT al asociației Igor Dorfman, acesta a încetat să mai răspundă la telefon", a declarat o sursă, citată de agenție.
RIA nu a reușit să obțină un punct de vedere sau un comentariu din partea forțelor de ordine ruse.
Pavlov este cunoscut ca fiind un avocat specializat în cazurile de acuzații de spionaj și de înaltă trădare. Recent, el a început să apere în instanță Fondul Anticorupție din Rusia (care este condusă de opozantul rus Aleksei Navalnîi, n.red), în procesul civil deschis de Procuratura din Moscova împotriva fundației privind recunoașterea acesteia ca fiind o organizație extremistă, unele informații din dosar fiind declarate clasificate nivel "SECRET''.
Pavlov este, de asemenea, avocatul fostului jurnalist și consilier al șefului Roscosmos, Ivan Safronov, și al fostului membru al Consiliului de administrație al Inter RAO Corina Țurcan.
Sursa: RADOR