Avocații ex-deputatului Lucinschi solicită încetarea procesului penal

  • 11 August 2017 13:32
Avocații ex-deputatului Lucinschi solicită încetarea procesului penal

Avocații fostului deputat Chiril Lucinschi au solicitat în ședința de judecată de joi, 10 august, încetarea procesului penal. Potrivit apărării, acțiunea penală a fost pornită în mod anti-constituțional, cu încălcări grave de procedură penală. Pentru a se expune asupra acestei cereri, instanța a anunțat o pauză, iar continuarea ședinței a fost stabilită pentru vineri, 11 august, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de avocații lui Chiril Lucinschi, se menționează că la începutul ședinței de joi, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a fost solicitată și revocarea judecătoarei Elena Cojocari, însă cererea a fost respinsă.

Pe 1 august Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată cauza penală de învinuire a fostului deputat, reținut acum două luni în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Potrivit oamenilor legii, informațiile acumulate indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporții deosebit de mari. Această infracțiune prevede pentru persoanele declarate vinovate de instanță până la 10 ani de închisoare.

Totodată, fostul deputat este cercetat și pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declarația sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al unor societăți comerciale despre care se presupune că ar fi fost implicate în frauda bancară, precum și pentru nedeclararea sumelor de bani parvenite pe conturile acestora, care au fost folosiți în scopuri personale pentru achitarea studiilor copiilor săi în străinătate.

Chiril Lucinschi pledează nevinovat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău