Avocații Evgheniei Guțul, acuzați că ar pregăti din timp martorii (Revista Presei)

  • 24 Aprilie 11:45
Avocații Evgheniei Guțul, acuzați că ar pregăti din timp martorii (Revista Presei)

„De ce tace Avocatul Poporului în cazul eliberării criminalilor periculoși?”, titrează Veridica.md într-o sinteză a săptămânii.

Potrivit surselor Veridica.md, Consiliul Superior al Magistraturii a demarat o procedură disciplinară pe numele magistratului Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, Igor Negreanu, responsabil de emiterea unor încheieri prin care au fost eliberați mai mulți criminali periculoși din Penitenciarul din Rezina. De asemenea, sursele avizate susțin că fără Administrația Națională a Penitenciarelor nu ar fi fost posibilă nicio eliberare. În plus, Administrația a contestat prea târziu unele încheieri emise de Judecătoria Orhei, sediul Rezina. Ministerul Justiției a precizat că, până în prezent, au fost eliberate nouă persoane condamnate la detenție pe viață. Din cele nouă proceduri, trei au fost contestate, două recursuri au fost admise, două persoane au fost arestate și încarcecare și o persoana urmează să fie identificată.

Însă ceea ce lipsește în spațiul public cu referire la problema respectivă este opinia Avocatului Poporului, care a monitorizat, din 2022 încoace, examinarea cererilor condamnaților la detenție pe viață pentru a fi eliberați. Avocatul Poporului însă nu a emis până în prezent niciun comunicat în cazul amendamentelor cu bucluc, scrie Ilie Gulca în articolul de pe Veridica.md.

„Primarul  Municipiului București, Nicușor Dan, unirea cu Republica Moldova și pe cine vrea Chișinăul”, este titlul unui editorial publicat de Deutsche Welle.

Relațiile cu Republica Moldova fac parte din toate pachetele electorale ale prezidențiabililor români, fiindcă toți candidații speră să culeagă voturi în stânga Prutului. Despre unire se vorbește tot mai puțin, scrie autoarea articolului Sabina Fati.

Un sondaj făcut în toamna anului 2024 arăta că fiecare al treilea moldovean (aproape 36%) ar pleda pentru unirea Republicii Moldova cu România, dacă ar fi organizat un referendum în acest sens, dar 54,8% s-ar pronunța împotriva unirii celor două state românești (iData, septembrie 2024). 

În România, în schimb, proporțiile au fost inverse înainte de începerea invaziei ruse în Ucraina, când fiecare al șaptelea român (74,5%) ar fi fost de acord cu unirea și doar 21,1% s-ar fi opus (INSCOP Research în parteneriat cu Verifield, ianuarie 2022). Până atunci, numărul pro-unioniștilor era în creștere. Războiul din Ucraina a modificat însă drastic percepția românilor cu privire la unire. Aproximativ 50% au declarat că, în cazul unui referendum organizat mâine, ar vota împotriva unirii cu Republica Moldova, iar 54% sunt de părere că această unire nu ar trebui să aibă loc în viitor.

„Avocații Evgheniei Guțul, acuzați că ar pregăti din timp martorii”, titrează Ziarul de Gardă într-un articol privind dosarul în care bașcana regiunii găgăuze este învinuită că ar fi acceptat finanțarea fostului partid „Șor” cu 42 de milioane de lei din partea unui grup criminal organizat, care se află la faza de examinare a probelor apărării.

Primul martor al apărării adus în fața instanței la  ședința de judecată desfășurată ieri, a fost Morari Stanislav, fost coleg de facultate cu Evghenia Guțul, care deține funcția de jurist al companiei „DFM” SRL din 2019.

Acuzatoarea Cristina Glatcov a obiectat, menționând că martorul nu poate fi audiat pentru că a fost pregătit din timp, citește notele informative din probatoriu și pare că este pregătit din timp ce să spună.

„Partea apărării i-a arătat probe din dosar”, a menționat acuzatoarea Cristina Glatcov în instanță, potrivit Ziarului de gardă.

Și Nicolai Diaconu, administratorul firmei „Praxis Audit”, care a fost inclusă de SIS în lista de persoane asociate lui Plahotniuc, Șor și Ceaika, s-a arătat în fața instanței în calitate de martor al apărării. Acesta a spus că nu a contribuit la finanțarea partidului „Șor”, declarat neconstituțional între timp.

După ce primarul capitalei a anunțat că-și demite nașul și alte rude: „Ar trebui să-și dea demisia”, titrează într-un articol Jurnal.md

Într-o țară civilizată, un primar care și-ar fi angajat rudele în instituții subordonate și-ar fi dat demisia, nu ar fi încercat să creeze impresia că luptă cu nepotismul. O declarație în acest sens a fost făcută de Andrei Curăraru, expert Watchdog, în cadrul emisiunii Secretele puterii de la Jurnal TV.

Criticile au fost lansate după ce acum câteva zile primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că și-a concediat „nașul, nașa surorii și fratele mamei” pentru „suspiciuni rezonabile”, dar a evitat să spună din ce motive i-a concediat. Cel puțin nașul său Ruslan Garbalî, a fost angajat în această funcție în 2019, iar primarului i-au apărut suspiciuni abia pe 22 aprilie 2025.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău