Aviatoarea ucraineană Nadia Savcenko a aterizat la Kiev
-
25 Mai 2016 16:35
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat că aeronava la bordul căreia se află aviatoarea ucraineană Nadia Savcenko, deținută ilegal în Federația Rusă, a aterizat, miercuri la prânz, pe aeroportul "Borispol" din Kiev.
"Avionul prezidențial, la bordul căruia se află Eroul Ucrainei Nadia Savcenko, a aterizat!" - a scris Poroșenko pe contul său de Twitter miercuri, în jurul orei 15:00, informează Rador.
Amintim că președintele ucrainean, Petro Poroșenko, i-a grațiat pe ofițerii ruși Evghen Erofeev și Aleksandr Aleksandrov, condamnați în Ucraina pentru participarea la luptele din Donbas - potrivit Reuters.
Agenția a difuzat știrea despre grațierea celor doi ofițeri ruși după ce avocatul unuia dintre militari a confirmat că cererea de grațiere a celor doi a fost trimisă pentru semnare președintelui ucrainean, Petro Poroșenko.
Ulterior, agenția rusă Interfax a anunțat că avionul președintelui ucrainean urmează să aterizeze, în cursul zilei de miercuri, pe aeroportul rus Rostov-pe-Don, pentru a o prelua pe aviatoarea Nadia Savcenko, deținută în Rusia, unde a fost condamnată la 22 de ani de închisoare pentru complicitate la uciderea a doi jurnaliști ruși în Donbas.
"În următoarele ore, avionul prezidențial ucrainean, avându-i la bord pe ofițerii ruși Evghen Erofeev și Aleksandr Aleksandrov (condamnați în Ucraina pentru participarea la luptele din Donbas - n.red), va pleca din Kiev spre Rostov-pe-Don, unde se află deja Nadia Savcenko" - a declarat sursa Interfax, menționând că pe aeroportul rus Rostov-pe-Don urmează să aibă loc schimbul de prizonieri.
Potrivit unei alte surse, Savcenko urmează să fie predată părții ucrainene pe baza unui acord între Ucraina și Rusia privind extrădarea persoanelor în vederea ispășirii pedepsei în țara lor de origine. "La Rostov-pe-Don se află deja reprezentanți ai forțelor de ordine Rusia, care o însoțesc pe Savcenko. În baza unui acord bilateral, autoritățile ucrainene urmează să-i predea cei doi ofițeri ruși deținuți în Ucraina" - a declarat sursa.