Avertizare hidrologică: pe râurile mici, lacuri și anumite sectoare ale Prutului se va forma gheață

  • 24 Decembrie 2025 21:00
Avertizare hidrologică: pe râurile mici, lacuri și anumite sectoare ale Prutului se va forma gheață

Hidrologii anunță că pe râurile mici, lacuri și anumite sectoare ale Prutului se va forma gheață la maluri și năboi. Avertizarea este făcută în contextul scăderii temperaturii aerului, în perioada 25 – 31 decembrie curent.

De asemenea, din cauza scurgerii reduse a apei, pe unele râuri mici este posibilă formarea podului de gheață, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a menționat că gheața fragilă prezintă un pericol pentru viață și sănătate. În această situație, o atenție sporită trebuie să fie acordată copiilor mai ales în perioada vacanței de iarnă.

„Minorii sunt cei mai expuși riscului de prăbușire. În acest context, maturii sunt atenționați să-i monitorizeze strict și să nu le permită să se aventureze sau să joace pe gheața subțire. Atenționăm că aflarea și deplasarea pe apele înghețate pot avea consecințe grave! În situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112”, a afirmat Liliana Pușcașu.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis astăzi o avertizare meteorologică de Cod galben privind scăderea temperaturii medii zilnice a aerului pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Astfel, în data de 25 decembrie, pe arii extinse, temperatura medie zilnică va scădea cu 5–7°C, comparativ cu zilele precedente.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
21,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:58 %
Vint:0,08 m/s
Wed
21
Thu
22
Fri
18
Sat
13
Sun
14
Arhivă Radio Chișinău