Avertizare de la FMI. Îmbătrânirea şi scăderea populaţiei va afecta economia Moldovei şi altor state (Mold-street.com)
-
16 Iulie 10:39

Îmbătrânirea şi reducerea rapidă a populaţiei din Europa Centrală şi de Sud-Est (ECSE) ar putea afecta semnificativ creşterea economică şi convergenţa cu economiile europene mai dezvoltate, se arată într-un studiu al Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de mold-street.com.
Între țările cele mai afectate este menționată Republica Moldova, care dacă nu va reforma sistemul de pensii se va confrunta cu un deficit acut de forță de muncă în viitor, notează sursa citată.
Potrivit autorilor una din direcţiile reformeie sistemului de pensionare, inclusiv în R.Moldova este alinierea vârstelor de pensionare la speranța de viață, ceea ce implică creșteri semnificative față de vârstele actuale de pensionare (în special în rândul femeilor).
De notat că fosta guvernare a iniţiat o reformă a sistemului de pensii, care însă nu a fost dusă până la capăt.
Potrivit datelor FMI l populaţia din regiune va scădea cu 12% până în 2050 din cauza îmbătrânirii şi migraţiei, în timp ce forţa de muncă ar putea scădea cu 25%.