Avertisment ONU | Omenirea mai are la dispoziție doar 10 ani pentru salvarea biodiversității planetei
-
15 Ianuarie 2020 13:53
Aproape o treime din suprafața Pământului trebuie să fie protejată, iar poluarea diminuată la jumătate până în 2030, pentru a salva de la dispariție numeroase specii de animale, scrie CNN, potrivit Digi24.ro.
În timpul Convenției ONU pentru Biodiversitate s-a prezentat un plan de acțiune care stabilește principalele obiective de atins la nivel global pentru salvarea speciilor pe cale de dispariție. Soluții similare au fost propuse și la summitul din 2010 din Japonia, ar nu au fost însă puse în aplicare, notează sursa citată.
„Biodiversitatea și beneficiile pe care le oferă sunt fundamentale pentru bunăstarea omului și pentru o planetă sănătoasă”, se arată în proiectul prezentat în timpul conferinței ONU. „În ciuda eforturilor depuse, biodiversitatea se deteriorează continuu, iar acest declin se va accentua tot mai tare”.
Printre obiectivele propuse se numără reducerea emisiilor de carbon în toate ramurile industriei, reducerea poluării prin înjumătățirea cantității deșeurilor din plastic, asigurarea legalității în comerțul tuturor speciilor sălbatice și îmbunătățirea calității vieții umane prin menținerea purității apei și comercializarea hranei verificate.
Planul va fi adoptat în cadrul summitului din luna octombrie, pe tema biodiversității, din Kunming, China.