Aventurile lui Rogozin în Moldova (Adevărul)

  • 12 Mai 2014 08:28
Aventurile lui Rogozin în Moldova (Adevărul)

REVISTA PRESEI DIN 12 MAI

Adevărul scrie despre aventurile lui Rogozin în Moldova. Într-o scurtă vizită în stânga Nistrului, vicepremierul rus a reușit să provoace scandaluri diplomatice în trei țări, să amenințe, din nou, Chișinăul și să încurajeze fățiș regimul separatist. Publicația remarcă faptul că de această dată, Chișinăul a avut o reacție tranșantă. Referindu-se la listele ce urmau să fie scoase din țară, Iurie Leancă s-a arătat nedumerit „cum se încadrează ele în poziția oficială a Federației Ruse, care mereu a susținut principiul integrității Republicii Moldova“. Pentru a clarifica aceste aspecte, ambasadorul rus a fost convocat la Ministerul de Externe.

Analiștii politici califică drept sfidătoare și provocatoare vizita vicepremierului rus. Scopul final al acestui joc este de a păstra Republica Moldova în sfera de influență a Federației Ruse. După embargoul vinurilor, ar trebui să ne așteptăm la o nouă lovitură din partea Kremlinului ce-ar putea veni sub forma unor interdicții sau chiar de vize pentru migranții moldoveni, atenționează experții citați de Adevărul.

Și Timpul scrie despre OPERAȚIUNEA "SEMNĂTURILE". Teroristul Rogozin a fost umilit de serviciile speciale din Republica Moldova: A PLECAT ACASĂ CU MÂNA GOALĂ, titrează Timpul. Vicepremierul Rusiei Dmitri Rogozin a încercat să ducă în Rusia listele cu semnături strânse la Tiraspol, pentru recunoașterea independenței Transnistriei, dar nu a reușit pentru că ele au fost capturate de serviciile speciale din RM.

Ziarul Național citează răspunsul președintelui României, Traian Băsescu, la atacurile vicepremierului rus Dmitri Rogozin la adresa României. Băsescu a spus că trebuie de aflat mai întâi câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă asemenea declarații. Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a anunțat anterior că România nu i-ar fi permis să-i tranziteze spațiul aerian, spunând apoi că românii vor afla în curând cine sunt și care este părerea rușilor despre ei. „E o declarație lipsită total de respect față de un alt stat, față de orice altceva ce nu reprezintă mama Rusia", a declarat Băsescu. Președintele României a mai adăugat că Rogozin a rămas încă la modul de gândire al stalinismului.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
18,29
Cer fragmentat
Umiditate:55 %
Vint:1,34 m/s
Tue
18
Wed
19
Thu
18
Fri
20
Sat
22
Arhivă Radio Chișinău