Avatar, un detector de minciuni cu inteligență artificială, va fi folosit pentru securitatea aeroporturilor
-
02 August 2019 19:20
Compania Discern Science International lucrează la comercializarea unui detector de minciuni cu inteligență artificială, care urmează să fie folosit pentru securitatea în aerporturi, relatează site-ul publicației Financial Times, potrivit Mediafax.
În program va fi incorporat un agent de securitate virtual care va pune întrebări călătorilor, notează sursa citată.
Dispozitivul, care a fost testat pe serviciile de securitate de la frontieră și din aeroporturi, este creat pentru a face procesul de scanare mult mai eficient și pentru a indentifica persoanele cu intenții periculoase sau ilegale.
Avatarul, a cărei "față" apare pe ecran, va întreba călătorii o serie de întrebări pre-configurate și va analiza dacă aceștia mint sau nu. Răspunsurilor vor fi filmate, apoi va urma un proces de analiză a informațiilor, inclusiv în funcție de expresia facială, tonul vocii și răspunsurile verbale.
După ce informațiile vor fi analizate, răspunsurile vor fi catalogate cu verde, galben și roșu. Cei care vor intra în categoria cu verde vor putea trece mai departe fără a mai fi interogați de un agent de securitate uman.
Proiectul este finanțat cu fonduri federale pentru cercetări academice și ar putea ieși pe piață în aproximativ șase luni, anunță compania.