Autospecială pentru evacuarea apelor uzate, procurată la Cimișlia cu ajutorul Japoniei

  • 16 Aprilie 20:00
Autospecială pentru evacuarea apelor uzate, procurată la Cimișlia cu ajutorul Japoniei

Consiliul raional Cimișlia a achiziționat un autovehicul specializat pentru evacuarea apelor uzate menajere și a completat parcul întreprinderii municipale Servcom Cimișlia, datorită susținerii Guvernului Japoniei în cadrul Programului „Kusanone”. Achiziția a fost posibilă din contul unui grant în valoare de 98,157 mii de dolari.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Japoniei, proiectul are ca scop extinderea serviciilor publice prestate în raion, evacuarea centralizată a deșeurilor lichide și eliminarea surselor de poluare a apelor subterane.

Ambasadorul Yamada Yoichiro a declarat că noul camion de aspirare va face posibilă colectarea deșeurilor lichide pentru a fi eliminate la cele două stații de epurare a apelor uzate din raion: din orașul Cimișlia și satul Ecaterinovca. Peste cincizeci și cinci de instituții publice, cum ar fi, birourile municipalității, școlile, dar și mai mult de o mie de gospodării vor beneficia de acest sistem centralizat de tratare, care va acoperi mai mult de 90% din populația raionului.

Ambasadorul a remarcat că „apartenența la familia europeană nu numai că va aduce prosperitate economică pe termen lung Moldovei, dar îi va asigura și pacea”. „Aderarea va însemna protecție împotriva amenințărilor, în multe privințe. Vă doresc succes în obținerea acestui obiectiv pentru dumneavoastră și pentru viitorul acestei țări”, a declarat Yamada Yoichiro.

Programul de granturi pentru securitate umană „Kusanone” a fost lansat în Moldova în anul 2008. Până în prezent, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă în sumă de 7,3 milioane de dolari, pentru 88 de proiecte în domeniile educației, sănătății și utilităților publice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău