Autoritățile vamale poartă negocieri cu Uniunea Europeană și OSCE pentru achiziția unor scanere noi la frontiera cu Ucraina

  • 19 Mai 14:49
Autoritățile vamale poartă negocieri cu Uniunea Europeană și OSCE pentru achiziția unor scanere noi la frontiera cu Ucraina

Modernizarea tehnică a punctelor vamale de la frontiera cu Ucraina, combaterea traficului de droguri și armament, dar și reorganizarea controalelor vamale au fost principalele subiecte discutate în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Autoritățile vamale au anunțat că poartă negocieri cu Uniunea Europeană și OSCE pentru achiziția unor scanere noi și admit că anumite segmente ale frontierei nu sunt încă suficient dotate pentru a face față riscurilor generate de războiul din regiune, transmite Radio Chișinău.

Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a declarat că în 2025 instituția a acumulat venituri de 41 de miliarde de lei, cu peste 7% mai mult decât în anul precedent și a deschis 184 de cauze penale pentru contrabandă.

Potrivit acestuia, una dintre prioritățile instituției este combaterea traficului de droguri în contextul în care anul trecut au fost inițiate zeci de cauze penale, mai multe persoane au fost reținute, iar drogurile confiscate sunt estimate la peste 11 milioane de lei. 

„În 2025, la venituri, am acumulat 41 de miliarde de lei, cu 7,35% mai mult decât în 2024. Pe cazurile de contrabandă, avem 184 de cauze penale, iar valoarea bunurilor reținute este de 59 de milioane de lei. Totodată, au fost înregistrate 435 de rețineri contravenționale, cu mărfuri reținute în valoare de aproximativ 30 de milioane de lei. Unul dintre principalele aspecte vizează traficul ilicit de droguri. Avem 42 de cauze penale în acest domeniu. Au fost ridicate 37 de kilograme de droguri și substanțe psihotrope, inclusiv PVP, „sare”, marijuana și metamfetamină. Valoarea estimativă a drogurilor confiscate este de 11,3 milioane de lei. Pe segmentul produselor din tutun au fost documentate patru grupări criminale organizate, iar în 2025 au fost identificate și destructurate două fabrici clandestine. Nu va fi tolerat niciun act care implică asemenea elemente, pentru că este vorba despre viitorul nostru și viitorul copiilor noștri. Nu aș vrea să ne trezim într-o societate în care fiecare persoană este implicată în consumul sau traficul de droguri”, a declarat Radu Vrabie. 

Deputații au ridicat și problema securității frontierei cu Ucraina, considerată vulnerabilă din punct de vedere tehnic. Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie a recunoscut că sectorul de nord nu dispune de scannere de mari dimensiuni, însă a anunțat că soluții sunt în curs de identificare împreună cu partenerii europeni.

„Sectorul de nord al frontierei cu Ucraina nu este dotat cu scanere la nivelul la care ne-am dori. Folosim instrumente non-intruzive mai mici, însă suntem în discuții avansate cu Uniunea Europeană pentru identificarea a două sau trei scannere pentru anul viitor. Totodată, Serviciul Vamal a devenit membru al unui proiect OSCE, care va veni cu ajutor în sensul instrumentelor non-intruzive. Echipele mobile, care anterior erau orientate spre frontiera cu România, le-am direcționat spre partea cu Ucraina, pentru a avea mai multă flexibilitate în acea zonă”, a mai afirmat Radu Vrabie. 

De asemenea, deputații au cerut implementarea unui registru electronic al coletelor transportate de microbuzele de pasageri, cu identificarea expeditorului, ca instrument suplimentar de combatere a traficului de droguri, propunere susținută de conducerea Serviciului Vamal.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
16,3
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:2,81 m/s
Sat
16
Sun
19
Mon
20
Tue
17
Wed
19
Arhivă Radio Chișinău