Autoritățile ucrainene: Nu luptăm împotriva religiei, ci împotriva angajaților FSB în sutană
-
06 Aprilie 2023 17:39
Forțele de ordine ucrainene nu luptă împotriva religiei, ci împotriva angajaților Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) în sutană, a declarat joi secretarul Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, referindu-se la măsurile statului împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UPT) ce are legături cu Moscova, informează Agerpres.
"Noi nu luptăm împotriva religiei. Dacă cineva vrea să comunice cu Dumnezeu, vă rog, nu aveți decât, dar dacă Dumnezeu este reprezentat de un angajat al FSB-ului rus, aceasta este deja o problemă de securitate națională", a afirmat Danilov într-o declarație publicată joi de Consiliul de Securitate ucrainean.
Danilov s-a referit la UPT, subordonată Patriarhiei Moscovei, cu care aceasta a rupt legăturile în luna mai anul trecut din cauza sprijinului acordat invaziei Kremlinului în Ucraina de șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill. Criticii UPT amintesc istoricul îndelungat al simpatiilor publice proruse ale ierarhilor acesteia, se îndoiesc de autenticitatea rupturii și îi îndeamnă să se alăture Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Biserica Ortodoxă autocefală a țării, creată în 2018, dacă doresc cu adevărat să rupă relația cu Rusia.
„Nici o instituție legată de Federația Rusă, de comunitatea ei religioasă, care colaborează cu regimul terorist rus nu va exista pe teritoriul țării noastre", a adăugat Danilov, care a amintit că unii preoți ai acestei congregații, arestați pentru colaboraționism, au fost dați la schimb pentru soldați ucraineni capturați de Rusia.
De la începutul invaziei pe scară largă, forțele de securitate ucrainene au investigat sau reținut zeci de preoți ai UPT, legată istoric de Moscova, pentru că ar fi transmis informații inamicului sau au binecuvântat agresiunea rusă de la amvon. Ultimul de pe această listă este mitropolitul diocezei din Cerkasî (centrul Ucrainei), care a fost informat joi de către serviciile secrete ucrainene despre ancheta declanșată împotriva sa pentru difuzarea de conținut pro-rus.
Potrivit postului de televiziune ucrainean Kanal 24, partea rusă a cerut Kievului acordarea de asistență medicală mitropolitului Pavlo Lebida, starețul mănăstirii ortodoxe Lavra Pecerska din Kiev, pe care călugării Bisericii Ortodoxe Ucrainene erau obligați să o părăsească, dar de unde nu au plecat. Mitropolitul Pavlo, numit de presa ucraineană "Pașa Mercedes", referire la pasiunea sa pentru autoturismele de lux, a fost plasat în arest la domiciliu, fiind suspectat că în unele predici a justificat agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Conform acestui post de televiziune ucrainean, Moscova l-ar dori în schimbul unor prizonieri ucraineni.
Autoritățile locale din mai multe regiuni ucrainene au început procedurile de transfer ale proprietății bisericilor lor către Biserica Ortodoxă autocefală a Ucrainei. Biserica Ortodoxă Ucraineană, acuzată că este pro-rusă, neagă afinitatea cu Moscova și susține că este victima unei persecuții religioase.