Autoritățile turce au arestat doi jihadiști cetățeni europeni bănuiți că intenționau să comită un atentat în Europa
-
12 Februarie 2017 09:25
Un danez de origine libaneză și un suedez de origine irakiană, bănuiți că plănuiau să comită un atentat în Europa în numele grupării jihadiste Statul Islamic (SI), au fost arestați cu zece zile în urmă în sudul Turciei, a anunțat sâmbătă agenția turcă Dogan, citată de AFP.
Cei doi posibili teroriști, în vârstă de 35 și respectiv 38 de ani, au fost antrenați în Siria și s-ar fi alăturat jihadiștilor în urmă cu aproximativ trei ani, AGERPRES.
Serviciul de informații suedez a confirmat că în Turcia a fost arestat un cetățean suedez suspectat de terorist.
Tot sâmbătă, presa turcă a anunțat că autorul atacului terorist comis în noaptea de Anul Nou într-un club din Istanbul, uzbecul Abdulkadîr Mașaripov, și-a recunoscut fapta.
În vârstă de 34 de ani, el a fost arestat pe 16 ianuarie la Istanbul împreună cu alte patru persoane. Acel atentat revendicat de gruparea Statul Islamic s-a soldat cu 39 de morți, atât turci cât și străini.