Autoritățile ruse l-au eliberat pe opozantul Aleksei Navalnîi

  • 29 Ianuarie 2018 08:41
Autoritățile ruse l-au eliberat pe opozantul Aleksei Navalnîi

Autoritățile ruse l-au eliberat duminică seara pe Aleksei Navalnîi, un aprig critic al președintelui Vladimir Putin, după o scurtă reținere pentru organizarea unui protest neautorizat față de viitoarele alegeri prezidențiale, transmite agenția dpa.

Avocata lui Aleksei Navalnîi, Olga Mihailova, a spus că acesta, care a condus mulți ani mișcarea de protest împotriva corupției la nivel înalt, va trebui să rămână în contact cu autoritățile, a informat agenția de știri TASS, fără să dea alte detalii, menționează dpa.

Anterior, AFP a relatat că principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost reținut duminică de poliție la Moscova, la câteva minute după ce s-a alăturat susținătorilor săi reuniți în capitala Rusiei pentru a protesta împotriva președintelui rus, Vladimir Putin.

"Tocmai m-au arestat. Nu are nicio importanță. Veniți pe Tverskaia. Nu veniți aici pentru mine, ci pentru voi și viitorul vostru", a scris el pe o rețea de socializare, în timp ce câteva mii de persoane manifestau pe teritoriul Rusiei împotriva președintelui Putin.

În pofida rezistenței pe care o opuneau susținătorii săi, Aleksei Navalnîi a fost urcat cu forța într-un vehicul cu geamurile fumurii.

Opozantul i-a chemat pe ruși să iasă în stradă duminică, pentru a denunța "înșelăciunea" alegerilor prezidențiale din 18 martie, în care Vladimir Putin este dat drept marele favorit.

Mai multe persoane au răspuns la apelul lui, pe întreg teritoriul Rusiei. Aproape 90 de oameni au fost arestați, potrivit unei evidențe difuzate la orele 11:00 GMT de site-ul specializat OVD-Info.

Duminică dimineața, poliția a intrat cu forța în birourile lui Navalnîi din Moscova, întrerupând o transmisiune live a manifestațiilor din estul țării, a anunțat echipa lui Navalnîi pe social media.

De asemenea, poliția a arestat mai mulți angajați ai organizației înființate de opozantul rus, Fondul de luptă Anticorupție (FBK), precum și susținători ai lui Navalnîi din diferite regiuni, potrivit aceleiași surse, relatează AFP.

Autoritățile electorale din Rusia au stabilit că Aleksei Navalnîi nu poate candida la scrutinul din luna martie din cauza unei condamnări anterioare pentru infracțiuni financiare, pentru care a primit o pedeapsă cu suspendare.

Oponent recunoscut și ferm al președintelui Vladimir Putin, Navalnîi a negat orice neregulă și a spus despre acuzațiile împotriva sa că au fost fabricate pentru a i se compromite ambițiile politice. El a fost de asemenea reținut de mai multe ori pentru încălcarea regulilor privind organizarea de adunări publice. 

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
29,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:7,2 m/s
Fri
21
Sat
18
Sun
17
Mon
13
Tue
17
Arhivă Radio Chișinău