Curtea a stabilit că autoritățile publice locale trebuie să-și poată stabili taxele locale și cuantumul lor fără limite și plafonări în această privință din partea legislativului.

Judecătorii Curții au verificat dacă prevederile Legii nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative respectă prevederile Constituției, prin prisma a doua aspecte: (i) lipsa unei consultări efective și reale cu autoritățile publice locale și asociațiile reprezentative ale acestora și (ii) încălcarea autonomiei locale prin introducerea cotelor maxime pentru taxele locale, scrie Bizlaw.

Cu privire la consultarea efectivă și reală a autorităților publice locale și a asociațiilor reprezentative ale acestora, Curtea a reținut că, potrivit articolului 4 alin. (6) din Carta Europeană a Autonomiei Locale, autoritățile administrației publice locale trebuie să fie consultate, pe cât este posibil, în timp util și în mod adecvat, în cursul procesului de planificare și de luare a deciziilor pentru toate chestiunile care le privesc în mod direct. Curtea a reținut că această condiție are un caracter procedural și este impusă de articolul 109 din Constituție. Principiul constituțional presupune că orice modificare a legislației referitoare la funcționarea sistemului finanțelor publice locale va fi consultată în mod obligatoriu cu structurile reprezentative ale autorităților publice locale. 

Având în vedere importanța unui dialog adecvat cu autoritățile publice locale, Curtea a observat că, potrivit Congresul Autorităților Locale din Moldova, consultările s-au desfășurat de o manieră formalistă. Proiectul legii contestate i-a fost expediat CALM cu două zile înainte de termenul-limită de prezentare a avizului, în condițiile în care CALM este compus din 700 de membri, iar regulamentul intern al acestuia prevede că orice proiect de acest tip trebuie expediat tuturor membrilor pentru a-și prezenta opinia. 

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că dacă prevederile supuse controlului de constituționalitate au impact asupra veniturilor bugetare ale autorităților publice locale și au fost adoptate de legislativ fără consultarea entităților locale, se încalcă principiul autonomiei locale, prevăzut la articolul 109 alin. (1) din Constituție. Așadar, având în vedere importanța unui dialog efectiv între autoritățile centrale și cele locale, Curtea a reținut că, în acest caz, consultările între Guvernul Republicii Moldova, ca autor al proiectului de lege, și autoritățile publice locale și structurile reprezentative ale acestora nu au fost desfășurate în timp util și în mod adecvat, fapt care contravine articolului 109 alin. (1) din Constituție. 

Cu privire la încălcarea autonomiei locale prin introducerea cotelor maxime pentru taxele locale, Curtea a subliniat că articolul 81 din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală stabilește garanții concrete de realizare a principiului constituțional al autonomiei locale și, în mod implicit, a autonomiei financiare, instituind dreptul administrației publice locale la baza fiscală proprie, care trebuie să fie proporțională cu competențele atribuite de Constituție, de legea în discuție și de alte acte normative. 

Potrivit articolului 9 din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, pentru asigurarea autonomiei locale, autoritățile administrației publice locale elaborează, aprobă și gestionează în mod autonom bugetele unităților administrativ-teritoriale, având dreptul să pună în aplicare taxe și impozite locale și să stabilească cuantumul lor în condițiile legii. Carta Europeană a Autonomiei Locale prevede la articolul 9 alin. (1) că, în cadrul politicii economice naționale, autoritățile administrației publice locale au dreptul la resurse proprii suficiente, de care pot dispune în mod liber, în exercitarea atribuțiilor de putere. Mai mult, potrivit alin. (3) din același articol, cel puțin o parte din resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să provină din impozite și taxe locale, în proporțiile stabilite la nivelul autorităților locale, în limitele legii. 

Deși există mai multe legi în domeniul descentralizării care consolidează puterile locale, prevederile contestate plasează aleșii locali într-o situație în care aceștia nu se pot bucura de un spațiu de manevră adecvat în materie fiscală. Libertatea de a stabili cuantumul taxelor locale este un indicator important al gradului de realizare a autonomiei locale. 

Curtea a reținut că autoritățile publice locale trebuie să dispună de împuterniciri reale pentru a-și putea implementa politicile. În acest sens, consiliul local decide punerea în aplicare și modificarea, în limitele competenței sale, a impozitelor și taxelor locale, a modului și a termenelor de plată a acestora, precum și acordarea de facilități pe parcursul anului bugetar, și aprobă decizia bugetară anuală, precum și decizii privind modificarea bugetului local (articolul 14 alin. (2) din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală).

De asemenea, autoritățile reprezentative și deliberative ale unităților administrativ-teritoriale decid punerea în aplicare, modificarea și anularea, în limitele competenței lor, a taxelor locale, stabilesc mărimea cotelor acestora și cotele impozitului pe bunurile imobiliare ale persoanelor fizice și juridice în limita celor prevăzute de legislație, precum și acordarea de înlesniri fiscale.

Curtea a notat că consiliile locale reprezintă democrația la nivel local, iar populația care formează o unitate administrativ-teritorială poate aborda problemele de interes local care fac obiectul preocupărilor sale în cadrul mai multor forme de consultări, audieri publice și convorbiri cu consilierii locali. De asemenea, proiectele de decizii ale consiliului local se consultă public, în conformitate cu legea, cu respectarea procedurilor stabilite de către fiecare autoritate reprezentativă și deliberativă a populației unității administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau doi, după caz. Așadar, cetățenii din cadrul unității administrativ-teritoriale pot aborda problemele care țin de politica fiscală promovată de consiliul local în cadrul consultărilor publice. Mai mult, actele relevante ale autorităților publice locale pot fi contestate de orice persoană interesată în fața instanțelor de drept comun, potrivit procedurilor prescrise de Codul administrativ. 

Curtea a reținut că îi revine fiecărei autorități publice locale să adopte și să implementeze politici în vederea dezvoltării economiei la nivel local prin crearea de condiții atractive pentru mediul de afaceri. Totodată, statul trebuie să le ofere acestor autorități, în lumina principiului autonomiei locale și al descentralizării, un spațiu de manevră suficient în acest sens.

Impunerea cotelor maxime generale pentru taxele locale tuturor unităților administrativ-teritoriale fără a se ține cont de situația economică și de circumstanțele specifice ale fiecărui caz s-ar putea dovedi inefectivă. În acest sens, un aspect important este posibilitatea ratării unor venituri la bugetele locale. Deoarece legislativul impune cote maxime pentru taxele locale, marja discreționară a administrației locale în privința stabilirii cuantumului taxelor este restrânsă în mod considerabil, iar acest fapt plasează administrația locală în imposibilitatea de a mări unele taxe locale, atunci când este necesar și oportun, într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de lege. 

Ținând cont de calitatea specială a destinatarilor normelor contestate, de prerogativele și de obligațiile de ordin constituțional și legal și de  principiile de organizare și funcționare a acestora, Curtea a constatat că instituirea unor cote maxime pune autoritățile locale în incapacitatea de a-și stabili în mod corespunzător volumul veniturilor și al cheltuielilor bugetare și de a asigura elaborarea, aprobarea și executarea unor bugete echilibrate, fără deficit bugetar. 

Așadar, pentru a fi respectate principiile constituționale ale autonomiei locale, Curtea reține că autoritățile publice locale trebuie să-și poată stabili taxele locale și cuantumul lor fără limite și plafonări în această privință din partea legislativului. Prin urmare, Curtea a constatat că articolul VII punctele 78-87 din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative contravine articolelor 109 și 132 din Constituție. 

În baza acestor argumente, Curtea a declarat neconstituțională Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.