Autoritățile locale vor mai multe competențe și resurse financiare
-
13 Noiembrie 2012 13:10
Administrațiile locale cer mai multe competențe și resurse financiare de la autoritățile centrale, în același timp, primăriile din localitățile Republicii Moldova nu se grăbesc să beneficieze de noile prerogative prevăzute de legislație.
Implemetarea Strategiei de Descentralizare, după adoptarea ei de către Parlament, a fost discutată în cadrul unei Conferințe internaționale la care au participat autoritățile locale, cele centrale și experți străini.
Autoritățile publice locale nu se grăbesc să beneficieze de noile prerogative, pe care le-au căpătat odată cu adoptarea Strategiei de Descentralizare, a menționat premierul Vlad Filat, în deschiderea conferinței . El a dat exemplul taxelor locale, pe care nici o primărie nu le-a majorat, așa cum le permite noua legislație în vigoare.
Administrația locală are nevoie de mai multe compentențe și resurse, pentru a le oferi cetățenilor servicii de calitate, potrivit președintelui Congresului Autorităților locale, Tatiana Badan.
Societatea nu a înțeles pe deplin cum vor fi partajate responsabilitățile între autoritățile locale și cele centrale, a declarat Directorul de program la Fundației Soros Moldova, Ana Corețchi.
Strategia de descentralizare ar trebui să acorde o mai mare autonomie autorităților publice locale în raport cu autoritățile publice centrale. Documentul prevede descentralizarea serviciilor și competențelor, descentralizarea financiară și cea patrimonială.
Pentru punerea în practică a reformei administrației publice locale, urmează să fie adoptate o serie de legi referitoare la finanțele publice, la patrimoniu, educație și servicii sociale.