Autoritățile estimează că bugetul pentru compensațiile la energie va depăși suma de 1,1 miliarde de lei
-
15 Noiembrie 14:02
Cetățenii cu venituri reduse vor primi, în sezonul de încălzire 2024-2025, compensații la energie acordate sub formă de plată monetară. Proiectul de lege cu privire la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice a fost votat de Parlament în lectură finală. Pentru implementarea proiectului sunt necesare cheltuieli de peste 1,1 miliarde de lei, transmite IPN.
Autoritățile precizează că, anterior, compensațiile pentru energie erau incluse în facturile de plată, ceea ce complica procesul de acordare a suportului. În context, autorii documentului au propus ca familiile cu venituri reduse să primească aceste compensații sub formă de plată monetară.
De asemenea, a fost simplificată administrarea sistemului de compensații, cu scopul de a reduce sarcina furnizorilor de energie, care, anterior, gestionau calcularea și aplicarea compensațiilor. Respectiv, Ministerul Muncii și Protecției Sociale își va asuma întreaga responsabilitate pentru stabilirea și calcularea compensațiilor.
Guvernul va stabili metoda de calcul pentru valoarea compensațiilor consumatorilor vulnerabili în baza criteriilor și informațiilor din Sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică”. Plata acestora va fi realizată prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay de către prestatorul de servicii de plată selectat. În cazul în care beneficiarul compensației la energie nu va ridica banii până la data de 30 iunie, plata compensației va înceta.
Proiectul de lege mai conține prevederi care se referă la controlul asupra corectitudinii măsurilor acordate din contul Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Ministerul Muncii și Protecției Sociale și agențiile teritoriale de asistență socială, precum și alte instituții responsabile vor putea efectua anchete sau vizite la domiciliul solicitanților pentru a stabili veridicitatea informațiilor prezentate.
Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Ulterior, în termen de trei luni, Guvernul va aduce actele normative în concordanță cu prevederile adoptate.