Autoritățile din Ierusalim au suspendat colectarea taxelor de la biserica Sfântului Mormânt. Lăcașul este închis de 3 zile, consecutiv

  • 27 Februarie 2018 22:22
Autoritățile din Ierusalim au suspendat colectarea taxelor de la biserica Sfântului Mormânt. Lăcașul este închis de 3 zile, consecutiv

Administrația municipală din Ierusalim, în Israel, a suspendat colectarea taxelor de la autoritățile bisericilor, colectare care a determinat anterior conducerea Bisericii Sfântului Mormânt să închidă lăcașul de cult, în semn de protest față de taxe.

Suspendarea colectării de taxe a fost anunțată după ce primarul Ierusalimului, Nir Barkat și premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, au stabilit o echipă care să negocieze o rezoluție privind disputa respectivă, informează BBC, citat de Rador.

Biserica Sfântului Mormânt, cel mai sfânt loc al creștinătății și destinație turistică importantă din Ierusalim, a rămas închisă și marți, pentru a treia zi consecutiv, în semn de protest împotriva unor măsuri fiscale israeliene, informează AFP.

Liderii bisericilor ortodoxe greacă, armeană și catolică, care împart administrarea locului sfânt, au luat duminică hotărârea fără precedent de a închide porțile Bisericii Sfântului Mormânt, construită pe locul în care, potrivit tradiției creștine, a fost crucificat și înmormântat Iisus Hristos.

Biserica Sfântului Mormânt este situată în Ierusalimul de Est, partea palestiniană a Ierusalimului anexată de către Israel. Anexarea este considerată ilegală de către comunitatea internațională, notează Agerpres, cu referire la AFP. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:48 %
Vint:3,09 m/s
Sun
1
Mon
3
Tue
6
Wed
8
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău