Autoritățile centrale nu respectă cota de angajare a persoanelor cu dizabilități, CDPD

  • 26 Decembrie 2018 13:13
Autoritățile centrale nu respectă cota de angajare a persoanelor cu dizabilități, CDPD

Deși legea prevede că, dacă într-o entitate activează 20 de angajați, angajatorul este obligat să angajeze cel puțin 5% persoane cu dizabilități, această cotă nu se respectă nici de către autoritățile publice centrale. Un studiu realizat de către Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități arată că din 24 de instituții din administrația publică centrală, doar două entități – Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Casa Națională de Asigurări Sociale – are mai bine de 5% din totalul angajaților persoane cu dizabilități.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv CDPD, Vitalie Meșter, a declarat că Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități spune foarte clar că angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conform schemei de încadrare a personalului au 20 de angajați și mai mult, creează sau rezervă locuri de muncă și angajează în muncă persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 5% din numărul total de salariați. Și această prevedere este în vigoare începând cu anul 2012. Prin realizarea acestui studiu s-a dorit să se vadă în ce măsură autoritățile publice centrale pun în aplicare această prevedere legală și ce exemplu sunt pentru alți agenți economici, în condițiile în care statul are cel mai mare număr de angajați.

Ion Cibotărică, director de programe advocacy și politici publice la CDPD, a menționat că în Republica Moldova sunt în jur de 180 de mii de persoane cu dizabilități, iar conform datelor statistice, rata de ocupare în rândul lor este două-trei ori mai mică decât în rândul populației generale. Potrivit lui, persoanele cu dizabilități au șanse mai mici de a se angaja în câmpul muncii și autoritățile publice au fost sesizate nu o dată ca să întreprindă măsuri pentru a asigura acest drept.

În cadrul studiului, efectuat în luna noiembrie, au fost analizate 24 de instituții din administrația publică centrală, printre care ministere, agenții, dar și instituții subordonate direct Guvernului, cum ar fi CNAS, CNAM, BNS. cota de angajare a persoanelor cu dizabilități în instituțiile autorităților publice centrale este de 2,48%, în total fiind examinate 7846 de locuri de muncă și dintre care 12,48% sunt funcții vacante. Sunt instituții publice care nu au angajată nicio persoană cu dizabilități. Unicele instituții care respectă cota obligatorie sunt MSMPS – 6,25% și CNAS – 5,8%. Alte instituții care se apropie de această cotă sunt Agenția pentru Proprietăți Publice, Ministerul Finanțelor, Biroul Național de Statistică și Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Ion Cibotărică a menționat că majoritatea – 77% din persoanele cu dizabilități angajate în câmpul muncii au o dizabilitate generală. „16% sunt cu dizabilități locomotorii, iar 7% cu dizabilitate de vedere. Observăm că deloc nu avem persoane cu dizabilități de auz sau psiho-sociale. După severitatea dizabilității, predomină persoane cu dizabilități accentuate și medii. Persoane cu dizabilități severe practic nu sunt – sunt doar 5%”, a notat Ion Cibotărică.

Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități va realiza un studiu similar și în cadrul instituțiilor din administrația publică locală.

Sursa: IPN

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău