Autoritățile au prezentat Strategia Energetică Moldova 2050
-
25 Noiembrie 2022 08:16
Republica Moldova își propune, pentru următorii ani, să asigure independența energetică a țării și aprovizionarea cetățenilor cu energie accesibilă atât ca sursă, cât și preț. Obiectivul este fixat în conceptul Strategiei Energetice a R. Moldova până în anul 2050 - un document de politici în care este redată viziunea Guvernului și care stabilește prioritățile în sectorul energiei către mijlocul secolului, ținând cont de provocările actuale globale și din regiune.
„Avem un scop clar: crearea unui sector energetic competitiv și durabil. Moldova are nevoie de un plan pentru a face din energie o sursă de dezvoltare economică și nu o povară la buzunarul cetățeanului și al mediului de afaceri”, a declarat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii șu Dezvoltării Regionale, în conferința de presă susținută astăzi, împreună cu secretarul de stat pe domeniul energetic, Constantin Borosan, unde a fost prezentat Conceptul Strategiei Energetice Moldova 2050.
Documentul va avea la bază cinci obiective strategice: sporirea securității energetice; dezvoltarea unor piețe energetice competitive și integrarea regională; promovarea eficienței energetice; dezvoltarea energiei regenerabile durabile; protecția consumatorilor. Conform strategiei, în țară urmează să fie construite noi centrale electrice pe teritoriile aflate sub control deplin. De asemenea, va fi reconsiderat mixul energetic și promovată utilizarea surselor de energie regenerabilă, va fi promovată integrarea deplină tehnică, de infrastructură și de piață, în rețeaua europeană etc.
„Avem 27 de ani la dispoziție să ne schimbăm direcția țării în domeniul energetic. Avem timp suficient să trecem Moldova la un consum de energie mai eficient, mai eco și mai puțin costisitor. Trebuie să facem acest lucru pentru copiii și nepoții noștri. Este obligația morală să ne câștigăm independența energetică”, a rezumat Andrei Spînu, se arată în comunicat.