Autoritățile au examinat implementarea Programului Național „Satul European” pentru anii 2024-2028
-
07 Martie 19:00
Creșterea accesului cetățenilor la infrastructura tehnico-edilitară locală, îmbunătățirea calității infrastructurii sociale locale, consolidarea capacității autorităților publice locale în implementarea proiectelor, accesarea și atragerea investițiilor- sunt obiectivele specifice ale Programului Național „Satul European” pentru anii 2024-2028, discutat ieri la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), transmite MOLDPRES.
Participanții la reuniune, reprezentanții Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, Ambasada Franței, Solidarity Fund PL în Moldova, experți ai proiectului „Mă implic, faza II”, reprezentanții ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), reprezentanți ai Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), ai Agențiilor de Dezvoltare a Regiunilor Nord, Centru, Sud, UTA Găgăuzia și municipiul Chișinău, au stabilit că structura Programului trebuie să fie cu accent pe analiza situației, tendințele de dezvoltare, impactul scontat, costul estimat al intervențiilor, riscurile, precum și metodele de monitorizare și de evaluare.
Secretarul de stat în domeniul dezvoltării regionale, Ana Mardare, a prezentat prioritățile Programului, subliniind importanța unei colaborări interinsitituționale. „Scopul nostru este să asigurăm prin acest document de politici publice o abordare integrată și o viziune mult mai amplă asupra Programului «Satul European», la nivel de cadru strategic și să accelerăm procesul de îmbunătățire a condițiilor de trai în localitățile din țară”, a estimat oficialul MIDR.
Andrea Cuzyova, reprezentant rezident adjunct PNUD Moldova, a confirmat angajamentul PNUD Moldova de a sprijini autoritățile naționale ale Republicii Moldova în finalizarea, promovarea și implementarea programului, astfel încât acesta să devină un instrument eficient în promovarea dezvoltării și prosperității pentru toți locuitorii și toate comunitățile țării.
Proiectul Programului Național „Satul European” pentru anii 2024-2028 a fost elaborat cu sprijinul PNUD Moldova și al Guvernului Franței. Domeniile de intervenție cuprind modernizarea sistemelor centralizate de alimentare cu apă și canalizare, construcția/reconstrucția sistemelor publice de iluminat stradal, elaborarea documentației de urbanism, reabilitarea clădirilor publice, a edificiilor sportive și recreative, instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resursele regenerabile etc.