Autoritățile au constatat mai multe nereguli la un proiect regional implementat în Ialoveni
-
25 Octombrie 2021 11:30
Reprezentanții administrației raionului Ialoveni și ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru au efectuat recent o vizită de monitorizare post-implementare a proiectului de îmbunătățire a coeziunii infrastructurii de drumuri regionale în localitățile Ruseștii Noi, Văsieni, Ulmu. În urma evaluării impactului proiectului, s-a stabilit că acesta nu și-a atins mai multe scopuri, transmite MOLDPRES.
Conform notei conceptuale, prin realizarea acestui proiect se dorea îmbunătățirea situației economice în Regiunea de dezvoltare Centru prin consolidarea coeziunii infrastructurii rutiere. Totodată, obiectivul specific al proiectului prevedea stimularea dezvoltării social economice a zonelor rurale Ulmu, Văsieni, Ruseștii Noi, Horodca prin modernizarea infrastructurii de drumuri și crearea căii de acces spre drumul E581 - Iași-Leușeni-Chișinău-Odesa, scrie sursa citată.
Suma totală a proiectului, conform cererii de finanțare, a constituit 66 mln 386,82 mii lei, iar conform actualizării devizului - 129 mln 055,50 mii lei. Finanțarea proiectului a fost din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională (FNDR).
Conform dosarului proiectului și celor relatate de participanți la vizită, precum și raportului de executare, proiectul nu a fost realizat în totalitate, fiind efectuate doar următoarele activități: realizarea lucrărilor de construcție a drumului Ulmu-E581 cu o distanță de 4,57 km - varianta albă (macadam ordinar); proiectarea lucrărilor de modernizare a drumului raional (L464) ce traversează localitățile Ruseștii Noi, Văsieni, Ulmu - M1.
Astfel, în cadrul proiectului nu au fost obținute următoarele rezultate planificate: nu a fost modernizat drumul L-464R3 Ruseștii Noi-Ulmu; nu a fost finalizată construcția drumului Ulmu-E581 (fără îmbrăcăminte asfaltică); nu a fost procurată tehnica de întreținere a drumurilor.
„Pe parcursul executării proiectului au apărut mai multe situații care au dus la neexecutarea lucrărilor în termen. Astfel, din cauza lipsei expertizei ecologice a drumului și a faptului că unele porțiuni de drum nu se încadrau în hotarele administrației publice locale, ci aparțineau unei Întovărășiri pomicole, lucrările de construcție au fost efectuate cu întârzieri, iar executantul a refuzat să realizeze lucrările finale prin așternerea stratului de îmbrăcăminte asfaltică, motivând că prețurile s-au modificat”, au explicat surse de la ADR Centru.
Conform actelor confirmative, suma valorificată din FNDR a fost de 5 mln 701,03 mii lei. Proiectul dat a fost inclus într-un plan regional, însă nu a obținut finanțare. În consecință, pentru ca drumul să fie practicabil, Consiliul raional Ialoveni a alocat suma de 2 mln 936,94 mii lei, iar drumul respectiv (varianta albă) a fost dat în exploatare. Ulterior, prin programul Drumuri Bune, pe traseul dat a fost instalat așternut asfaltic pe o lungime de aproximativ 3 km.
„Totuși, în urma analizei impactului asupra grupului-țintă, s-a constatat o îmbunătățire radicală de ordin socio-economic: prin crearea unităților economice noi în zonă, facilitarea dezvoltării traseelor turistice (inclusiv prin proiectele ADR Centru), crearea oportunităților de accesibilitate sporită către obiectivele strategice ale țării”, a conchis ADR Centru.
În anul 2016, prin Hotărâre de Guvern, tronsonul de drum L464-R3-Ruseștii Noi-Văsieni-Ulmu a fost clasificat ca drum regional și trecut în gestiunea ÎS Administrația de Stat a Drumurilor.