Automobiliștii se mobilizează pentru un marș împotriva scumpirii carburanților
-
31 Mai 2018 10:22
Automobiliștii se mobilizează, pe o rețea de socializare, pentru un marș împotriva scumpirii carburanților, care ar urma să aibă loc sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 10.00, în Piața Marii Adunări Naționale. Inițiativa aparține comunității AutoLife Moldova pe Facebook. În două zile, peste o mie de persoane și-au anunțat intenția de a participa la manifestație, transmite IPN.
Grupul de inițiativă le recomandă participanților să vină la marș cu mijloacele lor de transport, iar dacă nu le au – să vină pe jos. „Da, ar trebui toată Moldova să fie organizat așa marș”, „Voi fi cu familia”, „Demult era timpul” – sunt comentariile internauților.
Inițial, automobiliștii discutau să organizeze duminică marșul, dar au optat într-un final pentru sâmbătă, ca să nu coincidă cu alegerile primarului de Chișinău.
Prețurile plafon la carburanți sunt în creștere de mai multe săptămâni. Până pe 12 iunie, vor fi în vigoare cele de 19,79 lei pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 și 17,75 lei pentru motorină.