Automobilele înmatriculate în stânga Nistrului pot traversa frontiera moldo-ucraineană

  • 20 Ianuarie 2020 09:54
Automobilele înmatriculate în stânga Nistrului pot traversa frontiera moldo-ucraineană

Regimul de testare la trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene pentru automobilele înmatriculate în stânga Nistrului, a fost suspendat astăzi, 20 ianuarie, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare.

Potrivit informației Biroului, datele colectate de către organele de resort pe parcursul ultimelor zece zile vor fi analizată „sub aspectul cererii pentru călătorii în Ucraina și a celei pentru înmatriculare cu plăcuțe „neutre” din partea locuitorilor regiunii transnistrene”. Biroul mai informează că deciziile ulterioare vor fi luate în baza analizei făcute și vor fi comunicate public.

Acum trei zile, autoritățile de la Tiraspol au informat autoritățile de la Chișinău că va interzice accesul, începând cu 24 ianuarie, a automobilelor cu numerele de înmatriculare ale Republicii Moldova prin punctele de trecere controlate de administrația de la Tiraspol. Măsura urmează să intre în vigoare pe 24 ianuarie și ar fi este răspuns la „restricțiile impuse de partea Chișinăului cu privire la vehiculele transnistrene”.

În aceeași zi, în urma unei discuții telefonice cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii, președintele Igor Dodon, a declarat că instituțiile responsabile de la Chișinău și Tiraspol urmează să găsească „de urgență” soluții pentru a nu permite înrăutățirea situației legate de circulația transportului spre Ucraina pentru automobilele cu numere moldovenești și eventualele dificultăți pentru cetățeni.

Într-o declarație publicată astăzi, Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, „condamnă categoric oportunismul lui Igor Dodon, care aflându-se la Moscova, a tratat telefonic cu liderul regiunii separatiste din Transnistria, renunțând de facto la respectarea normelor legale privind circulația autoturismelor din regiunea transnistreană”. PPPDA solicită convocarea de urgență a Comisiei parlamentare de securitate națională, apărare și ordine publică cu invitarea demnitarilor responsabililor pentru reglementarea conflictului transnistrean.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a sistat, începând cu data de zece ianuarie curent, aplicarea excepției temporare privind măsurile de control a autoturismelor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Astfel, conducătorii auto care doreau să traverseze frontiera de stat trebuiau să se conformeze Legii cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport și modificarea unor acte legislative.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău