Autocarele cu moldoveni blocate la hotar cu Germania au pornit spre casă
-
27 Aprilie 2020 18:03
Cele trei autocare, cu circa 240 de cetățeni moldoveni blocați la hotarul dintre Franța și Germania, au pornit astăzi, 27 aprilie, spre casă.
Contactată de IPN, reprezentanta serviciului de presă a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Anastasia Nani, a declarat că Ambasada Republicii Moldova la Berlin a făcut demersurile necesare către autoritățile germane. Ca urmare, a fost creat coridorul sanitar, iar autocarele au pornit cu escortă spre hotarul cu Austria. Totodată, autoritățile germane urmau să ia legătura cu autoritățile austriece pentru a facilita trecerea moldovenilor.
Anastasia Nani a mai menționat că reprezentanții ambasadelor Republicii Moldova urmează să fac demersurile necesare pentru traversarea celor trei autocare prin Ungaria și România.
În această dimineață, premierul Ion Chicu a îndemnat moldovenii care se află în afara țării și vor să revină acasă, să ia avionul. E vorba de cursele charter aprobate de către Comisia pentru Situații Excepționale. După ședința conducerii de vârf a țării, Ion Chicu a menționat că există semnale că mulți cetățeni moldoveni „au căzut pradă unor afaceriști din domeniul transportului cu autocare”. Ar fi vorba despre cetățeni care au decis să se întoarcă acasă din Franța și Polonia, cumpărând bilete de la firme de turism care nu sunt din Republica Moldova.