Autocamioane vechi din UE, vămuite ca noi în Republica Moldova. Trei persoane sunt cercetate
-
20 Ianuarie 14:10
Un agent economic, un broker și un angajat al Agenției Servicii Publice sunt cercetați pentru introducerea în Republica Moldova și vămuirea mai multor camioane din state ale Uniunii Europene cu o vechime reală de peste 12 ani, deși în acte era indicată una mai mică. Serviciul Vamal precizează că schema funcționa din 2022, transmite IPN.
Serviciul Vamal menționează că au fost reduse ilegal sumele virate pentru autocamioane importate prin neachitarea accizei. Drept urmare, statul a fost prejudiciat cu peste un milion de lei.
În cadrul a șapte percheziții desfășurate pe 19 ianuarie, au fost ridicate trei autocamioane și bunuri, precum purtători de informații și înscrisuri de ciornă. Direcția control ulterior din cadrul Serviciului Vamal a emis decizii de regularizare pentru autocamioanele depistate ca fiind declarate eronat, iar prejudiciul de peste un milion de lei urmează să fie acoperit.
În dosar sunt vizate trei persoane cu vârstele cuprinse între 44 și 62 de ani. Aceștia sunt cetățeni ai Republicii Moldovei și sunt cercetați în libertate.