Australia vizează cu sancțiuni 33 de oligarhi și oameni de afaceri ruși

  • 14 Martie 2022 09:39
Australia vizează cu sancțiuni 33 de oligarhi și oameni de afaceri ruși

Australia a anunțat, luni, că impune sancțiuni împotriva a 33 de oligarhi și oameni de afaceri ruși, între care și patronul clubului de fotbal englez Chelsea, Roman Abramovici și directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina. Ministrul de externe australian, Marise Payne, a declarat că Australia susține demersurile adoptate împotriva Rusiei de Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Uniunea Europeană și Noua Zeelandă, scrie REUTERS, citat de Rador.

"Mulți dintre acești oligarhi au facilitat sau au beneficiat direct de pe urma acțiunilor ilegale și nejustificabile ale Kremlinului în Ucraina, începând din 2014. În unele cazuri, sancțiunile îi vizează și pe membri familiilor acestora", a declarat Marise Payne. Anterior, Australia a impus sancțiuni împotriva unor politicieni ruși, inclusiv președintele Vladimir Putin, ministrul de externe, Serghei Lavrov și membri ai parlamentului rus, precum și împotriva altor oligarhi, după invadarea Ucrainei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:6,17 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău