Australia și Canada se alătură SUA în suspendarea finanțărilor către agenția ONU pentru refugiați palestinieni
-
27 Ianuarie 16:40
SUA, Australia și Canada au anunțat suspendarea finanțărilor către agenția ONU pentru refugiați palestinieni (UNRWA), după acuzații formulate de autorități israeliene potrivit cărora angajați ai acestei agenții ar fi putut fi implicați în atacul comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023, transmit AFP și EFE, transmite Agerpres.
Statele Unite au anunțat vineri că „suspendă temporar” orice finanțare viitoare pentru agenția ONU, aflată în centrul distribuției de ajutor civililor din Fâșia Gaza și sub focul luptei dintre Israel și mișcarea islamistă palestiniană, scrie G4Media.
Sâmbătă, ministrul de externe australian Penny Wong a declarat că este „profund îngrijorată” de acuzațiile împotriva UNRWA.
„Vorbim cu partenerii noștri și vom suspenda temporar plata finanțărilor recente”, a scris ea pe rețeaua de socializare X. „Salutăm răspunsul imediat al UNRWA, inclusiv rezilierea contractelor (a membrilor personalului – n.r.), precum și anunțul unei investigații privind acuzațiile împotriva organizației”, a continuat ea.
Wong a subliniat impactul „muncii vitale” a UNRWA pentru locuitorii din Gaza și „cei peste 1,4 milioane de palestinieni care se adăpostesc în prezent în facilitățile sale”.
„Canada ia aceste acuzații extrem de în serios și este strâns implicată cu UNRWA și alți donatori în această problemă”, a scris el pe X. „Dacă aceste acuzații se adeveresc, Canada se așteaptă ca UNRWA să acționeze imediat împotriva celor identificați ca fiind implicați în atacurile teroriste ale Hamas”, a adăugat el, precizând că Ottawa este „profund îngrijorată de criza umanitară din Gaza și continuă să solicite o tranzitare rapidă, durabilă și nestingherită a ajutorului esențial”.
UNRWA a anunțat vineri că a primit informații de la Israel cu privire la „presupusa implicare a mai multor angajați ai săi” în atacul din 7 octombrie 2023.
„Pentru a proteja capacitatea agenției de a furniza ajutor umanitar, am decis să reziliez imediat contractele acestor membri ai personalului și să deschid o investigație”, a declarat șeful agenției, Philippe Lazzarini, într-un comunicat de presă. „Orice angajat care a fost implicat în acte de terorism va fi tras la răspundere, inclusiv prin acțiuni judiciare”.
Totodată, ONU a anunțat că secretarul general al organizației, Antonio Guterres, a fost informat despre această situație și că acesta este „îngrozit”.
Statele Unite „sunt extrem de îngrijorate de acuzațiile conform cărora 12 angajați ai UNRWA ar fi putut fi implicați în atac”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat.
Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a vorbit cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pentru a „sublinia necesitatea unei investigații rapide și amănunțite în această problemă”.
În ceea ce-l privește, Ministerul de Externe israelian a cerut o „analiză internă exhaustivă a activităților Hamas și a altor organizații teroriste” din cadrul UNRWA.
Israelul a acuzat în repetate rânduri UNRWA de complicitate cu Hamas în Gaza și a susținut că mai mulți membri ai agenției sunt de fapt militanți ai grupării islamiste, ceea ce ONU a negat întotdeauna.
Cu peste 30.000 de angajați, UNRWA este cea mai mare organizație din Gaza în afară de aparatul guvernamental din enclava palestiniană.
Războiul din Gaza a izbucnit pe 7 octombrie când Hamas a comis un masacru în Israel în care au murit 1.200 de oameni. De atunci, ofensiva israeliană din enclava palestiniană s-a soldat cu peste 26.000 de morți și a provocat o criză umanitară fără precedent, notează EFE.