Australia acuză un „act de agresiune”: Navă a Chinei, misiune de spionaj pe coasta de vest australiană

  • 13 Mai 2022 19:38
Australia acuză un „act de agresiune”: Navă a Chinei, misiune de spionaj pe coasta de vest australiană

Ministrul australian al apărării Peter Dutton a afirmat vineri că o navă de recunoaștere chineză s-a apropiat de coasta de vest a Australiei, denunțând un "act de agresiune" din partea Beijingului, relatează Agerpres, care citează Reuters. E vorba de nava Haiwangxing.

Nava chineză a fost observată în timp ce trecea prin dreptul stației de comunicații navale Harold E. Holt din Exmouth, utilizată de submarine australiene, americane și aliate.

"Cred că este un act de agresiune. Cred acest lucru mai ales pentru că s-a apropiat atât de mult. S-a aflat în proximitatea instalațiilor militare și de informații de pe coasta de vest a Australiei", a explicat Dutton într-o conferință de presă.

Potrivit presei australiene, se crede că nava de recunoaștere chineză Haiwangxing încerca să monitorizeze manevre militare ale SUA și Australiei, manevre care au loc în cadrul unor exerciții comune.

Alegațiile privind amenințarea la adresa securității naționale reprezentată de China reprezintă o temă majoră a campaniei în vederea alegerilor generale din 21 mai din Australia, menționează Reuters.

Ministrul australian al apărării a mai apreciat că nava chineză a apărut într-un moment "bizar", dată fiind campania electorală.

În ultimii ani a mai fost semnalată prezența de nave ale forțelor chineze în largul coastelor de nord și de est ale Australiei.

E vorba de o navă de recunoaștere denumită Haiwangxing, din clasa Dongdia.


În februarie, Beijingul și Canberra s-au acuzat reciproc pentru un incident în care o aeronavă de patrulă maritimă australiană a fost vizată cu laser de pe un vas al forțelor navale chineze.

În incidentul anunțat vineri, Ministerul australian al Apărării a precizat că nava denumită Haiwangxing, o navă de recunoaștere clasa Dongdiao, s-a deplasat de-a lungul coastei de vest, pătrunzând pe 6 mai în Zona de excludere economică a Australiei și apropiindu-se la 50 de mile marine de stația de comunicații, pe 11 mai.

Ambasada chineză din Australia nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii a Reuters.

Ministrul Dutton a menționat că Australia și-a făcut o rutină din a atenționa publicul în legătură cu prezența de nave ale forțelor chineze. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău