Aurul lui Putin
-
28 Noiembrie 2014 13:11
IL GIORNALE (Italia) - Rusia lui Putin pune în practică o adevărată goană după aur.
Potrivit datelor oficiale realizate de World Gold Council, în al treilea trimestru din 2014, mai mult de jumătate din aurul care se adaugă la rezervele băncilor centrale din întreaga lume a fost achiziționat de Moscova: în total 55 tone care, împreună cu cele cumpărate de Kazakhstan (28 tone), Azerbaidjan (7 tone) și Tadjikistan (1 tonă), trei din cele zece țări care compun Comunitatea Statelor Independente (CSI), înseamnă peste 90% din totalitatea aurului achiziționat în întreaga lume.
Dar ce îl împinge pe Putin și pe aliații săi să își facă stocul de aur? Conform analiștilor occidentali, cu siguranță necesitatea de a înfrunta efectele crizei din Ucraina și deprecierea rublei, generată de sancțiunile pe care Occidentul le-a impus Rusiei.
Aurul este refugiul final prin excelență și totul ne face să presupunem că Putin încearcă să își garanteze rezerve în așteptarea iernilor lungi determinate de tensiunile geo-politice și de o ulterioară scădere a prețului petrolului, care cântărește greu într-o economie care are 45% din venituri din exportului de petrol și gaze.
Și, totuși, în spatele goanei după aur a lui Putin s-ar putea afla și ceva mai mult; dacă este adevărat că achiziționarea de lingouri a avut o creștere impresionantă în aceste ultime luni (drept consecință după sancțiunile euro-americane), este adevărat și că Rusia, în ultimii zece ani, și-a triplat aprovizionarea cu aur, ajungând să dețină 1.150 de tone, astfel încât astăzi este a cincea națiune din lume în topul rezervelor de aur, după SUA, Germania, Italia și Franța.
Deși în cantități mai reduse, politica rusă de goană după aur este copiată de multe alte țări, precum China și India.
În Bloomberg, Evgeny Fedorov, un deputat de seamă din partidul lui Putin, a explicat că "cu cât o națiune are mai mult aur, cu atât mai mult va avea suveranitate, dacă ar cădea un cataclism asupra dolarului, monedei euro, lirei sterline sau altei valute-refugiu".
Fraza clarifică multe lucruri: Vladimir Putin pariază pe prăbușirea monopolului global al dolarului.
Un articol tradus în italiană în "Globalist Syndacation", semnat de Dmitry Kalinichenko, explică cu precizie ce se întâmplă.
În acești ani, Occidentul a ținut scăzut în mod artificial prețul aurului (și al petrolului) pentru a crește puterea de achiziție a dolarului, transformându-l astfel în monedă-refugiu. Prin intermediul dolarului, Statele Unite au construit mare parte din hegemonia lor mondială, deoarece moneda americană este considerată ultimul mijloc de plată în Sistemul Monetar Global. Dar acum, acest sistem se transformă în bumerang.
Pe de o parte, Occidentul continuă să depindă de sursele energetice ruse (Moscova este al doilea producător de petrol din lume); achiziționează petrol, gaz și uraniu plătind în dolari supraevaluați; cu acei dolari, Putin face stoc de aur, a cărui valoare este ținută la niveluri scăzute chiar de dolar.
Manipularea pieței pusă în aplicare până acum riscă să sară în aer. Rezervele de aur nu sunt nelimitate, astfel încât, în ultimii ani, criza financiară a obligat multe țări occidentale să vândă enorme cantități de aur, o bună parte achiziționată de la Rusia și de la țările emergente, precum China și India. Acumularea de aur va ajuta la înlocuirea dolarului ca mijloc de plată între aceste economii tot mai predominante în sistemul global.
Practic, Putin utilizează puterea rămasă dolarului pentru a distruge puterea dolarului și conducerea mondială a Statelor Unite.
Mass-media occidentală, ocupată în aceste zile să vorbească despre împrumutul acordat de o bancă rusească partidului francez Frontul Național condus Le Pen, ar trebui mai degrabă să încerce să povestească despre miopia unei opoziții impuse Rusiei de elitele financiare din Europa și SUA; contrast care ne poate trage într-o criză fără cale de întoarcere.
RADOR
Articol de Giampaolo Rossi
Traducerea de Oana Avram