AUR a comemorat victimele ocupației sovietice după anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord din 28 iunie 1940
-
27 Iunie 2021 14:21
La data de 28 iunie 2021 se împlinesc 81 de ani de la anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord la URSS. Pentru a comemora această tragedie a poporului român, membrii și susținătorii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au organizat o acțiune în fața monumentului domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, anunță formațiunea într-un comunicat.
Potrivit membrilor formațiunii, ziua de 28 iunie este una de doliu, întrucât frații au fost despărțiți de frați în cel mai crunt și barbar mod.
„Această zi rămâne o rană deschisă a întregii românități. Ulterior, au început cele mai mari atrocități – bunicii și străbunicii noștri au fost deportați, supuși unei foamete organizate, li s-au luat pământurile, averile și credința”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele AUR.
Ulterior, participanții la manifestație au mers în marș spre Monumentul Deportaților de la Gara din capitală.
„Cei care încearcă astăzi să ne inoculeze ideea că am fost „eliberați” sunt cei mai mari trădători ai neamului. Ziua de 28 iunie 1940 este una de doliu, este ziua în care îi deplângem pe cei care au fost rupți de frații lor și batjocoriți în ultimul hal. Reîntregirea neamului românesc este aproape. Acest popor are nevoie de politicieni capabili să înfăptuiască unirea și să aducă dreptate pe pământul românesc”, a declarat Dorin Chirtoacă, candidat AUR.
După ce au depus flori și au ținut un minut de reculegere la Monumentul Deportărilor de la Gara din Chișinău, reprezentanții AUR au pornit într-un marș automobilistic pe străzile din Chișinău cu drapele tricolor.