AUDIO | Ostatici în propria lor țară. Cetățenii din Transnistria riscă ani grei de închisoare dacă vor încerca să-și apere drepturile în afara regiunii

  • 23 Iunie 2022 13:36
0%
00:00:00
00:00:00

Autoritățile separatiste de la Tiraspol au adoptat, la finele lunii mai, o serie de modificări la pretinsul cod penal din regiune, prin care au instituit pedepse de până la zece ani de pușcărie pentru cetățenii care vor apela la alte instanțe decât cele din stânga Nistrului. Prevederile vor intra în vigoare din data de 24 iunie. Experții în drept, dar și cei în problematica transnistreană, spun că acestea vor prejudicia grav accesul cetățenilor la justiție, iar Rep. Moldova riscă să fie condamnată în acest sens la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Ion Iovcev: De facto, aici omul este lipsit de orice drept

În cei peste 30 de ani de activitate, fostul director al Liceului românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev, a fost pus în situația să se judece de mai multe ori cu administrația separatistă transnistreană. Sistemul judiciar din regiune este subordonat în totalitate regimului și îi ține ostatici pe cetățenii de acolo.

AUDIO | Ostatici în propria lor țară. Cetățenii din Transnistria riscă ani grei de închisoare dacă vor încerca să-și apere drepturile în afara regiunii

„Nu recunosc acest zis cod penal pentru că am trecut prin multe instanțe. Știu ce înseamnă procuratura din Tiraspol nu din auzite. Știu ce înseamnă procesele la judecătoriile din Tiraspol. Am fost până la judecătoria lor supremă și peste tot locul obținea câștig de cauză regimul de la Tiraspol, ajungând până la CtEDO. Toți oamenii de aici din Tiraspol sunt ostatici în propria țară.”

De la Tiraspol, Ion Iovcev ne-a transmis prin telefon că pretinsele modificări ale codului penal vor afecta și mai mult drepturile omului și așa șubrede în regiune.  

„E făcută cu scopul de a speria populația și să nu poată să se mai adreseze instanțelor de judecată din RM și cu atât mai mult la cele internaționale. De facto, aici omul este lipsit de orice drept și e în pericol să ajungă după gratii. Aici, în stânga Nistrului, oamenii trebuie ocrotiți de Rep. Moldova.” 

Rep. Moldova riscă să răspundă la CtEDO pentru ... acțiunile Tiraspolului

Avocatul Nicolae Frumosu, expert în drept, spune că în afară de faptul că sunt absurde, aceste noi reglementări, așa-zise legislative, ar putea pune – în mod paradoxal – Rep. Moldova în fața unei situații de a răspunde în fața Curții Europene a Drepturilor Omului pentru îngrădirea accesului la justiție.

AUDIO | Ostatici în propria lor țară. Cetățenii din Transnistria riscă ani grei de închisoare dacă vor încerca să-și apere drepturile în afara regiunii

„Această lege încalcă un drept fundamental al omului, legiferat de Constituția Republicii Moldova, Convenția europeană pentru drepturile omului și chiar de Declarația universală a drepturilor omului – dreptul de acces la justiție. Putem spune cu certitudine că orice sancționare a persoanei în temeiul acestei legi se va solda cu o condamnare la CtEDO pentru încălcare inclusiv a art. 6 – dreptul de acces la justiție.  (...) CtEDO sancționează atât Federația Rusă, cât și Rep. Moldova. (...) Până la urmă, tot Rep. Moldova se va face responsabilă de sancționarea persoanelor din regiunea transnistreană. Suntem în fața unui absurd.  Rep. Moldova, pe de o parte, condamnă adoptarea acestei legi și tot Rep. Moldova, pe de altă parte, se va face vinovată de eventuala aplicare a acestei legi.”

Avocatul Pavel Cazacu: autoritățile Rep. Moldova să aplice pârghiile politice și economice

Expertul Asociației Promo-LEX, avocatul Pavel Cazacu, spune că modificările operate sunt un semnal clar pentru cetățenii cu opinii critice la adresa administrațiilor separatiste.   

„Este un afront la drepturile omului. (...) Această pretinsă lege, acest pretins proiect de lege vine în contextul în care, în ultimii ani, s-au produs mai multe modificări legislative care vin să modifice cadrul legal local, care sunt făcute pentru a arăta din deget celor care vor îndrăzni să spună ceva critic în adresa administrației sau vor îndrăzni să-și apere drepturile.”

Cunoscător al realităților din stânga Nistrului, Pavel Cazacu ne-a mai spus că impunitatea în regiune alimentează fărădelegile, oamenii rămânând neajutorați.

AUDIO | Ostatici în propria lor țară. Cetățenii din Transnistria riscă ani grei de închisoare dacă vor încerca să-și apere drepturile în afara regiunii

„În 99% de cazuri, reprezentanții regimului de la Tiraspol, cei care zilnic privează de libertate, torturează, deposedează oamenii de proprietăți, aproape că nu riscă nimic. Așa-numitele instanțe de judecată nu doar nu sunt constituționale, ele nu au capacitatea de a face justiție. (...) Noi am solicitat și reiterăm solicitările noastre ca autoritățile Rep. Moldova să vină cu un set de acțiuni să uzeze de ele, inclusiv să aplice pârghiile politice și economice pentru că observăm că situația din stânga Nistrului pe zi ce trece se înrăutățește tot mai mult.”

Autoritățile de la Chișinău mizează pe susținerea organizațiilor internaționale

Încă înainte de intrarea în vigoare a pretinsei legi, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat la Radio Chișinău că autoritățile moldovene contează pe suportul organismelor internaționale.

AUDIO | Ostatici în propria lor țară. Cetățenii din Transnistria riscă ani grei de închisoare dacă vor încerca să-și apere drepturile în afara regiunii

„Este un lucru regretabil. AM spus și atunci când a apărut pentru prima dată proiectul acestei legi. Regretăm că se produce acest lucru și într-un moment destul de tensionat, într-o conjunctură tensionată în regiune. Contăm pe faptul că cei de la Tiraspol își vor revizui, încă mai este loc să-și revizuiască poziția și contăm, de asemenea, și pe o reacție a partenerilor noștri internațional, întâi de toate a OSCE.”

În contextul promovării inițiativei privind pedeapsa cu închisoare de până la 10 ani pentru cei din Transnistria care vor denunța sau vor depune plângeri la autoritățile naționale sau în instanțele internaționale, Biroul Politici de Reintegrare de la Chișinău a transmis, într-un comunicat de presă de la începutul lunii curente, că măsura urmărește să-i reducă la tăcere pe promotorii drepturilor omului. Chișinăul a calificat inițiativa ca fiind periculoasă și a adresat un apel de urgență către Misiunea OSCE în Moldova, ambasadele și organizațiile internaționale acreditate la Chiținău, solicitând ca acestea să intervină în sensul stopării limitărilor.

Cel mai recent Raport al Departamentului de Stat de la Washington califică drept gravă situația privind respectarea drepturilor omului în Transnistria.

*Materialul a fost realizat în cadrul Campaniei Pentru o Justiție Sănătoasă, implementată de Asociația Presei Independente din Moldova.

AUDIO | Ostatici în propria lor țară. Cetățenii din Transnistria riscă ani grei de închisoare dacă vor încerca să-și apere drepturile în afara regiunii

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
8
Mon
8
Tue
6
Wed
4
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău