Audieri propuse de opoziție, respinse de majoritatea parlamentară
-
12 Iulie 2018 12:08
Deputații din opoziție au solicitat în ședința de joi, 12 iulie, a Parlamentului audierea mai multor miniștri, a conducerii ANRE, Procuraturii Anticorupție, dar și CNA. Audierile au vizat recuperarea fraudei bancare, tarifele la gaze, revizuirea tarifelor pentru serviciile medicale, condițiile din instituțiile de învățământ, dar și situația din zona de securitate. Supuse votului, propunerile nu au fost susținute de majoritatea parlamentară, transmite IPN.
Fracțiunea Partidului Socialiștilor a solicitat audierea conducerii Procuraturii Anticorupție și CNA cu privire la sumele recuperate până în prezent din frauda bancară. Potrivit deputatului socialist, Vasile Bolea, au trecut deja patru ani de la jaful bancar și societatea vrea să cunoască cum a evoluat recuperarea fraudei. Deși propunerea a fost susținută de deputații din Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat și cei din Partidul Socialiștilor, această nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi acceptată.
Socialiștii au solicitat și audierea conducerii Ministerului Economiei și Infrastructurii și a Agenției pentru Reglementare în Energetică. Deputatul Radu Mudreac a declarat că încă în luna martie tarifele la gaze au fost diminuate cu 20%. Ca urmare, consumatorii de gaze au primit o recalculare pentru lunile ianuarie și februarie, însă cei care utilizează agentul termic pentru încălzirea locuinței și apă caldă, nu au primit aceste recalculări. PSRM a solicitat și audierea ministrului sănătății, muncii și protecției sociale în legătură cu revizuirea tarifelor pentru serviciile medicale. Potrivit lui Vladimir Odnostalco, deși de la adoptarea hotărârii Parlamentului, care prevede această solicitare, au trecut mai bine de doi ani, nici Guvernul, nici Ministerul nu a venit cu un răspuns în acest sens. Parlamentarul a mai solicitat audierea conducerii MSMPS, MAI, MJ cu privire la implementarea politicilor anti-drog. Propunerile nu au acumulat numărul necesar de voturi.
Deputații PLDM au cerut audierea conducerii Centrului Național Anticorupție cu privire la raportul de monitorizare și evaluare a implementării Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție. Deputații PL au cerut audierea ministrei educației cu privire la situația din gimnaziul din satul Aluatu, raionul Taraclia, unde ar exista o situație deplorabilă. În acest context, fracțiunea Partidului Comuniștilor a cerut ca ministra să prezinte o informație cu privire la pregătirea tuturor instituțiilor de învățământ în prag de an școlar. Propunerile nu au întrunit majoritatea voturilor.
O altă solicitare a deputaților PL, care a fost respinsă, o viza pe vicepremierul pentru reintegrare Cristina Lesnic. Potrivit deputatului Roman Boțan, vicepremierul urmează să fie audiat cu privire la evoluțiile recente ce au avut loc în zona de securitate, manifestate prin acțiuni cu caracter provocator al grupului operativ al trupelor ruse, dislocat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, în comun cu forțele regimului separatist. În acest sens, președintele Parlamentului a declarat că subiectul acesta, dar și altele urmează să fie discutate săptămâna viitoare la ședința platformei parlamentare de ramură.