Audieri parlamentare | Sistemul penitenciar este suprapopulat

  • 22 Noiembrie 2017 16:16
Audieri parlamentare | Sistemul penitenciar este suprapopulat

În penitenciarele din Republica Moldova își ispășesc pedeapsa peste 7700 de deținuți, în condițiile în care capacitata sistemului penitenciar este de 6300 de persoane.

Astfel, în sistem se dețin persoane cărora nu le poate fi garantat acel minim de patru metri pătrați. Nici în izolatoarele de detenție provizorie situația nu este mai bună. Informațiile au fost prezentate în cadrul audierilor publice desfășurate miercuri, 22 noiembrie, de Comisia parlamentară pentru drepturilor omului și relații interetnice, transmite IPN.

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Anatolie Munteanu, s-a referit la o hotărâre a Curții Europene pentru Drepturile Omului, în care Curtea menționează tranșant că „condițiile de detenție din Penitenciarul nr. 13 constituie pentru Republica Moldova o problemă sistemică”. Cât privește proiectul construcției noului penitenciar, autoritățile sunt la faza de solicitare a certificatului de urbanism. Totodată, conform calendarului prezentat de compania de proiectare, în vara anului viitor urmează să fie anunțată selectarea companiei care va construi penitenciarul. Acesta se preconizează să aibă o capacitate de 1536 de locuri. Construcția va fi finalizată în 2021.

Anatolie Munteanu a mai spus că în proces de construcție și renovare se află trei obiective. Este vorba despre Penitenciarul nr. 11 Bălți, Penitenciarul nr. 3 Leova și Penitenciarul nr. 10 Goian, în ultimul își execută pedeapsa deținuții minori. Procesele de reconstrucție și renovare urmează să se încheie pe parcursul anului viitor.

În cadrul audierilor, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Dorin Purice, a menționat că, recent, Guvernul a aprobat Planul de acțiuni (pentru anii 2017-2020) privind reducerea relelor tratamente, abuzului și discriminării față de persoanele aflate în custodia poliției. Acțiunile acestui document prevăd îmbunătățirea condițiilor de detenție și a infrastructurii izolatoarelor de detenție provizorie din cadrul poliției, îmbunătățirea condițiilor de transportare a persoanelor arestate în procesul urmăririi penale. Urmează a fi renovate 15 izolatoare regionale de detenție provizorie, urmează a fi achiziționate 15 unități de transport specializate, precum și renovate circa o sută de celule. Potrivit lui Dorin Purice, în prezent, 50% din celulele existente nu corespund condițiilor minime necesare.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău