Bolnavă și slăbită în ultimele două săptămâni de viață, Vanda Obiedkova nici nu s-a putut ridica în picioare. Ea a murit pe 4 aprilie, nu liniștită de bătrânețe în propriul ei pat, ci ca victimă a oribilului război rus care i-a cuprins orașul natal, scrie Chabad, potrivit HotNews.ro.

„Mama nu merita o astfel de moarte”, spune fiica acesteia, Larissa, printre lacrimi, la doar câteva ore după ce a ajuns cu familia ei într-un loc sigur.

Privise neputincioasă cum viața mamei ei se stingea, rămânând alături de ea până în ultimul moment. După ce mama ei a murit, Larissa și soțul ei și-au riscat viața pentru a-o îngropa în timp ce bombardamentele nu au contenit deloc, într-un parc public la mai puțin de un kilometru de Marea Azov.

„Nu era apă, electricitate, căldură – și era insuportabil de frig”, spune ea. Larissa își petrecea tot timpul îngrijindu-se de mama ei imobilă, dar „nu puteam face nimic pentru ea. Trăiam ca niște animale!”

„Întregul Mariupol s-a transformat într-un cimitir”, spune rabinul Mendel Cohen, singurul rabin al orașului-port ucrainean.

„Vanda Semyonovna a trăit orori de neimaginat”, spune rabinul. „Era o femeie bună, veselă, o persoană specială care va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.”

Vanda Obiedkova s-a născut la Mariupol pe 8 decembrie 1930. Avea 10 ani în octombrie 1941, când naziștii au intrat în Mariupol și au început să adună evreii orașului.

Când SS-ul a venit la casa familiei și a luat-o pe mama Vandei, Maria (Mindel), fetița a reușit să se sustragă arestării ascunzându-se într-un subsol.

Pe 20 octombrie 1941, germanii au executat între 9.000 și 16.000 de evrei în șanțuri de la periferia Mariupolului, inclusiv pe mama Vandei și întreaga familie a mamei sale.

Micuța a fost reținută ulterior, dar au venit prietenii de familie și i-au convins pe naziști că este greacă. Tatăl ei, care nu era evreu, a reușit apoi să o interneze într-un spital, unde a rămas până când Mariupolul a fost eliberat în 1943.

„Mama iubea Mariupolul; nu a vrut niciodată să plece”, a spus fiica Vandei.

A supraviețuit lagărelor de concentrare și a murit când după ce rușii i-au bombardat casa

Boris Romantschenko a supraviețuit lagărelor de concentrare Buchenwald, Peenemünde, Dora și Bergen-Belsen. El a fost ucis în martie într-o explozie la casa sa din Harkiv, Ucraina. Avea 96 de ani.

Potrivit nepoatei sale, el locuia într-o clădire cu mai multe etaje, lovit de o obuz. Boris Romanchenko a fost vicepreședinte al Comitetului Internațional Buchenwald-Dora, scrie timesofisrael.com, care citează contul de Twitter al unui memorial al unui lagăr de concentrare.