Au început lucrările de conservare pentru clădirea Circului din Chișinău

  • 24 Martie 2023 11:25
Au început lucrările de conservare pentru clădirea Circului din Chișinău

Compania de construcții, selectată în urma licitației lansată de PNUD, a început lucrările de reparație a acoperișului. Edificiul Circului din Chișinău are o valoare arhitecturală deosebită, iar în anul 2022 a fost inclus în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat.

Lucrările de reabilitare din această primă etapă ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului 2023, în funcție de condițiile meteorologice, precum și de alți factori, cum ar fi logistica de aprovizionare cu materie-primă, afectată de multiplele crize din regiune, se arată în comunicatul UNDP Moldova.
 
Totodată, PNUD a lansat competiția pentru selectarea companiei care va executa lucrările de înlocuire a fațadei vitrificate a Blocului A al Circului Chișinău: https://bit.ly/3LulCD2
 
Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1.800.000 euro, care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică detaliată, pentru proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă. Acestea vor împiedica degradarea clădirii Circului din cauza factorilor externi. Costul estimat pentru finalizarea tuturor lucrărilor de conservare a întregului complex este estimat acum la peste 11.000.000 de euro. Acest lucru ar putea fi realizat în viitor prin bugetul național sau finanțare suplimentară din partea partenerilor de dezvoltare.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău