Au fost stabilite domeniile de aplicare și structura Strategiei Naționale de Dezvoltare Agricolă și Rurală 2021-2030

  • 19 Februarie 10:18
Au fost stabilite domeniile de aplicare și structura Strategiei Naționale de Dezvoltare Agricolă și Rurală 2021-2030

Comitetul director al proiectului twinning „Sprijin suplimentar pentru agricultură, dezvoltare rurală și siguranță alimentară în Republica Moldova”, reunit ieri în cea de-a doua ședință, a examinat progresele înregistrate, a reactualizat obiectivele și a stabilit acțiunile ce urmează a fi întreprinse în trimestrul următor. Agenda ședinței a inclus aprobarea planului de acțiuni pentru următoarele șase luni și raportul trimestrial, transmite MOLDPRES.

În cadrul ședinței, s-a anunțat că până în prezent au fost definitivate domeniile de aplicare, structura și conținutul Strategiei Naționale de Dezvoltare Agricolă și Rurală (SNDAR)  2021-2030. În context, a fost stabilită structura de bază a procesului de elaborare a strategiei (manualul privind procesul de elaborare, responsabilitățile, termenele, pachetele și grupul de lucru), transmite sursa citată.

Potrivit ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, pentru a implementa cele mai înalte standarde în domeniul siguranței alimentare, pentru dezvoltarea unei agriculturi competitive și a zonelor rurale prospere în țara noastră, a fost inițiat un set de activități ce vor spori procesul de armonizare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.

„În această perioadă au fost înregistrate progrese privind evaluarea strategică de mediu, a noii strategii și dezvoltarea unui set de indicatori pentru SNDAR 2030, precum și pentru programele sectoriale. Avem un suport continuu din partea UE oferit MADRM, inclusiv în procesul de planificare strategică, pentru o implicare activă în dezvoltarea capacităților în sector și pentru sprijinul în organizarea ședințelor”, a menționat Ion Perju.  

Pentru perioada următoare, părțile au convenit ca instituțiile implicate în activitățile de elaborare și implementare a politicilor statului conexe agriculturii (MADRM, AIPA și ANSA), să beneficieze de consultanța experților internaționali, care vor formula recomandări pentru implementarea legislației UE privind politica de calitate și standardele de marketing pentru produse de origine animală (ouă și carne de pasăre). Totodată, părțile își propun revizuirea și actualizarea manualelor de proceduri pentru aceste produse, precum și organizarea atelierelor de lucru, exercițiilor de simulare a inspecției privind controlul calității produselor.

Proiectul twinning „Sprijin suplimentar pentru agricultură, dezvoltare rurală și siguranța alimentară”, demarat la 1 septembrie 2020, este finanțat de Uniunea Europeană cu un buget de două milioane de euro. Proiectul oferă asistența necesară Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA) și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentară (ANSA) în vederea consolidării capacităților instituționale, având drept scop realizarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere cu UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
15
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:4,63 m/s
Wed
11
Thu
14
Fri
10
Sat
7
Sun
9

Curs oficial BNM 20 Aprilie 2021

MDL RATĂ TREND
EUR 21.6043 0.1448
USD 17.9415 0.0430
RON 4.3858 0.0294
UAH 0.6409 0.0013
RUB 0.2356 -0.0004
Arhivă Radio Chișinău