Au fost semnate decretele prezidențiale de numire a patru ambasadori
-
22 August 2022 14:11
Președintele Maia Sandu a semnat decretele de numire a patru ambasadori. Este vorba despre Emil Druc, ambasador în Lituania, Sergiu Odainic, ambasador în Canada, Liliana Guțan – în Suedia și Iulian Grigoriță, ambasador în Statul Qatar, transmite IPN.
Emil Druc are 30 de ani de experiență diplomatică. Este ambasadorul Republicii Moldova în Canada. Anterior, a activat în cadrul misiunilor diplomatice din Franța, Suedia și Belgia.
Sergiu Odainic la fel este diplomat de carieră, în rang diplomatic de ministru-consilier. De aproape 20 de ani este angajat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar în prezent ocupă funcția de secretar general interimar al MAEIE. Anterior, a activat în cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din Statele Unite ale Americii și Cehia.
Liliana Guțan are o experiență de 15 ani de activitate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. În prezent este șefă de secție la MAEIE. Anterior a activat în cadrul misiunilor diplomatice din Statele Unite ale Americii și din Grecia.
Ambasadorul Iulian Grigoriță are 24 de ani de experiență în diplomație și relații internaționale. Deține rangul diplomatic de ministru-plenipotențiar, iar în prezent este șef de secție la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Anterior a activat în cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova de la Bruxelles și din Germania, a fost și consilier prezidențial pentru politică externă și integrare europeană.