Au fost premiați câștigătorii concursului republican ,,Limba noastră-i o comoară”
-
12 Aprilie 2018 17:47
Douăzeci și cinci de câștigători ai concursului republican pentru elevi ,,Limba noastră-i o comoară”, ediția a II-a, au fost premiați astăzi, 12 aprilie, în cadrul unei gale festive. Tinerii au prezentat peste 300 de eseuri și filmulețe care ilustrează diverse activități curriculare și extracurriculare ce includ practici de dezvoltare și promovare a vorbirii corecte în școală și în comunitate, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ediția din acest an a concursului s-a desfășurat cu tematica ,,Suntem o limbă” și este dedicată poetului Iulian Filip. La concurs au participat elevi ai claselor a I–XII-a, de la instituții de învățământ general, atât cu predare în limba română, cât și cu predare în limbile minorităților naționale.
Câștigătorii au obținut premii bănești: Premiului Mare – 2000 de lei; Premiul I – 1000 de lei; Premiul II – 800 de lei; Premiul III – 500 de lei, dar și diplome din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, seturi de carte și un certificat de participare în cadrul Programului de tabere ARC 2018 în România.
Ministra Monica Babuc i-a îndemnat pe tineri să nu renunțe la păstrarea și cultivarea limbii române ca expresie a culturii și spiritualității. Totodată, a menționat că prin introducerea modului de „Educație patriotică” fiecare elev, începând cu clasele primare, va cunoaște nu doar cât de frumoasă este „Limba noastră”, dar și cine a compus versurile imnului de stat.
Prezent la eveniment, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță a menționat că limba română a fost cea care ne-a unit în pofida granițelor. Prin limba română am reușit să supraviețuim ca popor, să ne ducem mai departe idealurile. ,,Astfel de momente ca cel de astăzi, sunt convins că vor reprezenta repere fundamentale pentru câștigătorii concursului de a merge mai departe și de a privi cu încredere către viitor”, a spus diplomatul roman.